Klaus Iohannis, candidatul Partidului Național Liberal, și-a încheiat vineri seara campania electorală în Bacău, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, a vorbit despre „prietenul, omul și Președintele României”.
În calitate de gazdă, deputatul Ionel Palăr a vorbit despre cum poate ajunge România o țară normală: „Le mulțumesc părinților care m-au învățat că, dacă ai carte, ai parte. Doar așa, România poate ajunge o țară normală”.
Liderul liberal a dezvăluit că pe coperta unei cărți a președintelui Iohannis este o fotografie de la vizita acestuia în Bacău, în urmă cu 5 ani. Palăr a subliniat și că, pentru prima oară în 30 de ani, liberalii au câștigat alegerile în județul Bacău. „Să nu ni se urce la cap rezultatul, pentru că avem cel mai bun candidat!”, a avertizat el. De asemenea, el i-a îndemnat și pe băcăuanii aflați în diaspora să îl voteze pe Klaus Iohannis.
„Îl rog pe președintele Klaus Iohannis să vegheze ca Moldova să fie conectată cu lumea dezvoltată a Europei. Domnule Președinte, ajutați-ne ca cei care trebuie să facă să facă: autostrăzi și căi de comunicații. Moldovenilor și băcăuanilor trebuie să li se redea demnitatea”, încheiat deputatul Ionel Palăr.
„PSD a distrus Bacăul”
Candidatul Klaus Iohannis a susținut un discurs critic la adresa PSD și a dezvăluit că deputatul Ionel Palăr va candida la președinția Consiliului Județean Bacău:
Foarte frumos loc, Bacăul, municipiul, județul. Abia aștept să-l văd pe Ionel Palăr președinte la Consiliul Județean. Și vreo 93 de primari liberali în județ. Asta, pentru că meritați!
Acum, când vorbim, se produce deja schimbarea, ea a început pe 26 mai 2019, atunci când un număr neașteptat de mare de români au votat la europarlamentare, iar Partidul Național Liberal a câștigat. Și la referendum au votat 6.5 milioane de români. Atunci, s-a schimbat România!PSD a făcut să plece 4 milioane de români! PSD a distrus Bacăul. Să nu credeți că PSD e mai bun dacă a scăpat de Dragnea, de aceea este nevoie de un vot foarte puternic duminică, la locale și la parlamentare. PSD trebuie trimis în opoziție pentru ani buni!
GOGU MOLDOVEANU a zis
DOUA aspecte IOHANIS a fost propus de psd si pnl pentru postul de prim ministru (la Grivco cum spunea Basescu)NOROC CA VUPOIUL BATRAN S-A OPUS! Al doilea aspect – pentru Moldova nu facut nimic niciun partid,ma indoiesc ca va face IOHANIS!