Un accident rutier a avut loc, în cursul acestei dimineți, pe strada Pictor Aman, în care a fost implicat un taxi.
La locul accidentului s-au deplasat, de urgență, 1 ASAS și 1 echipaj SAJ. „În accident au fost implicate 3 persoane din care doar una a fost transportată la spital de către ambulanța SAJ”, a transmis Ema Tereș, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
„Din primele verificări a reieșit că, un bărbat de 74 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pictor Aman din municipiu, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autoturismelor și rănirea ușoară a unei femei de 57 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Bacău.
Maresal Antonescu a zis
Pai acolo a ramas doar o banda circulabila , din cauza ineptiei de stalp a lui Dr Ing :)) ###…Si nici semnalizata cum trebuie nu e…..a mai completat reteta un sofer de doar 74 de anisori si rezultatul il vedeti in poze …..Cel mai tare oras din tara , de departe …..Si cand ma gandesc ca tot anomalia asta iese primar, ma ia cu friguri si la propiu si la figurat…..MERGETI LA VOT DRAGI BACAUANI!!!!
Petre a zis
Acolo trebuia montat semafor de firma care face lucrarea și indicatoare de prioritate. Ar trebui extins dosarul către acea firmă și către Primărie, care are obligația să acorde și să verifice autorizația de construire și modul în care se pune in practică.