UPDATE: Premierul Viorica Dăncilă a verificat, vineri, stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii ”Regularizare albie râu Slănic – în zona localităţilor Târgu Ocna şi Slănic Moldova”, judeţul Bacău, un proiect în valoare de 3,9 milioane de lei pentru care s-au alocat bani prin Hotărâre de Guvern. ”Monitorizăm cu atenţie stadiul execuţiei pentru refacerea obiectivelor distruse sau afectate de inundaţiile din vară”, a spus Viorica Dăncilă.
Prim-ministrul a fost însoţit de ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, ministrul Afacerilor Internelor, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, senatorul Dragoș Benea, deputata Theodora Șotcan, subprefectul Valentin Ivancea, iar la faţa locului directorul general adjunct al A.N „Apele Române”, Dorel Dume, a prezentat stadiul execuţiei, caracteristicile tehnice, scopul şi alte detalii referitoare la acest obiectiv.
”Monitorizăm cu atenţie stadiul execuţiei pentru refacerea obiectivelor distruse sau afectate de inundaţiile din vară. Am alocat în Guvern banii necesari pentru refacerea lor în regim de urgenţă, astfel încât viaţa şi bunurile oamenilor şi obiectivele sociale din zonă să nu mai fie puse în pericol de viituri în perioadele ploioase ale anului”, a spus Viorica Dăncilă.
Valoarea investiţiei este de 3,9 milioane de lei, aceasta fiind aprobată de Guvern, cu finanţare în regim de urgenţă, prin HG 582/2018. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna decembrie 2018. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Apelor şi Pădurilor, iar autoritatea contractantă este A.N „Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Siret. Prin această investiţie se va amenaja albia râului Slănic pe o lungime de 1.135 metri liniari (zid de sprijin, grindă de sprijin, praguri de fund).
”Investiţia este necesară deoarece ca urmare precipitaţiilor abundente înregistrate în perioada iunie-iulie 2018 în judeţul Bacău, precum şi din cauza scurgerilor abundente de pe versanţi, s-au produs creşteri de debite, care au antrenat mari cantităţi de material aluvionar, blocând cursul râului Slănic. Astfel, transportul de material aluvionar a condus la distrugeri ale lucrării de apărare pe sectorul Slănic Moldova – Târgu Ocna, respectiv distrugerea zidurilor din pereu din piatră brută rostuită, grinda de sprijin şi praguri de fund”, au transmis reprezentanţii Guvernului.
Potrivit acestora, investiţia era necesară pentru că, în cazul unor noi precipitaţii abundente, lucrarea poate fi afectată pe o lungime mult mai mare faţă de situaţia actuală, implicând costuri de refacere substanţial mai mari şi efecte colaterale majore.
Reprezentanţii Guvernului au transmis că distrugerile provocate de râul Slănic, în cazul deteriorării apărărilor de maluri, pot afecta major drumul de acces în staţiunea turistică Slănic Moldova, gospodăriile din zona adiacentă malurilor, precum şi obiectivele turistice de interes local şi naţional dezvoltate în zonă.
Dăncilă se întoarce pentru Centura Bacăului
La finalul vizitei, pentru Ziarul de Bacău, senatorul Dragoș Benea a declarat: „Sper ca doamna prim-ministru să revină, luna aceasta, la semnarea contractului pentru centura Bacăului, să se țină de cuvânt așa cum s-a ținut de cuvânt și cu aceste obiective calamitate. Înțeleg că s-a mai alocat o sumă importantă și pentru regularizarea Trebeșului, care e importantă pentru municipiul Bacău. În felul acesta, demonstrăm că ne ținem de cuvânt”
Premierul, despre investițiiile din Moldova
Premierul a susținut că toate regiunile ţării trebuie să se dezvolte ca să ajungă la un anumit nivel. Dăncilă a mai declarat că o să revină în zona Moldovei cu investițiile care se fac în autostrăzi si în aeroportul din Bacău.
„Am să mă întorc în Moldova şi o să vorbesc de toate investiţiile care se fac pe zona Moldovei, inclusiv aici, la Bacău, pentru că am văzut anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea. Dacă susţinem la nivel european o politică de coeziune, această coeziune trebuie să fie şi între regiunile ţării şi toate regiunile ţării trebuie să se dezvolte ca să ajungă la un anumit nivel. Eu susţin toate zonele, susţin şi Moldova. Dar am să vin cu toate investiţiile care se fac, inclusiv aeroportul pe fonduri europene de la Bacău, inclusiv autostrăzile, inclusiv spitale, tot ceea ce ţine de investiţii, atât pe fonduri europene, dar şi în parteneriat public-privat, pentru că noi avem investiţii în Moldova”, a declarat Dăncilă.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
În această dimineață, premierul Viorica Dăncilă, alături de ministrul transporturilor Lucian Șova și ministrul de interne Carmen Dan, a aterizat cu elicopterul la Târgu Ocna. Delegația guvernamentală a fost întâmpinată de senatorul Dragoș Benea și deputata Theodora Șotcan, urmând să plece toți către Slănic Moldova.
Premierul, cei doi miniștri și parlamentarii băcăuani vor efectua o vizită în zonele afectate în vară de inundații, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare.
Vom reveni cu informații.
Vasiliu a zis
Si sa nu uitati , de ziua educatie si educatorului , prima ministra agramata din U.E. ,
a „descins’ anul scolar preuniversitar la scoala de corectie , a limbii romane , din TG. OCNA ,
insotita de jandarnii studenti la „sectiunea” bulanele viitoare educati de profesori ,
doctori, eroi ” pensionari la 45 de ani „