Lacul de la Insula de Agrement Bacău va fi decolmatat în totalitate până la finele acestui an, pentru ca investiția în parcul de agrement să poată fi pusă în valoare. Este vorba despre două investiții diferite, deoarece lacul ține de Ministerul Pădurilor și Apelor, iar Insula de Agrement este a Primăriei Bacău.
La fața locului, au fost azi premierul Viorica Dăncilă, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș. Din partea autorităților locale au participat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, prefectul Luminița Maricica Coșa, primarul Cosmin Necula, senatorul Dragoș Benea, subprefectul Valentin Ivancea șamd.
Primarul Cosmin Necula a explicat delegației guvernamentale și comisarului european care este stadiul investiției de la Insula de Agrement. După mai multe demersuri în justiție, se face o nouă proiectare, urmând ca execuția lucrărilor să se facă până la finalul acestui an. „Nu putem pune în valoare Insula de Agrement dacă nu se face decolmatarea lacului”, a precizat primarul Bacăului.
Despre decolmatare a făcut precizări Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor. În total, au fost de excavat circa 460.000 de metri cubi de depuneri. În sarcina Direcției Apelor, din subordinea ministerului, au fost circa 260.000 de metri cubi de depuneri, din care deja s-au rezolvat 225.000 de metri cubi, iar restul sunt programați în perioada următoare.
Un obiectiv turistic pentru întreaga regiune
Ceilalți 200.000 ar fi trebuit, conform planului din 2012, să fie transportați de autoritățile locale. Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece municipalitatea nu poate cheltui bani pentru decolmatare. „La Ministerul Apelor și pădurilor, am luat decizia să transportăm cei 200.000 de metri cubi”, a spus ministrul Deneș.
Concret, pe 10 mai, a fost reactualizat Studiul de Fezabilitate, iar vinerea trecută, prin Ordin de Ministru, au fost aprobați noii indicatori ai lucrării. În perioada următoare, se va face achiziția publică pentru realizarea decolmatării. Costurile sunt o parte suportate din bugetul propriu al ministerului, dar mai este nevoie de o alocare de 2,7 milioane de lei. „Lucrările vor fi realizate până la 31 decembrie 2018”, a promis ministrul.
Premierul Viorica Dăncilă a intervenit și a promis că „se vor aloca fonduri, pentru ca întreaga regiune să se bucure de acest obiectiv turistic”.
Iuliana a zis
A vorbit corect si coerent? Ca de promisiuni ce sa mai spui. E jmechera deja.
Nela a zis
Clar,nu-i mai jmechera decat tine ! Cand ai folosit ultima oara un dictionar?! Cu limba romana nu glumesti atunci cand critici corectitudinea exprimarii cuiva!!!
Miorita a zis
Doamna,v-ati prins de gluma de mai sus de v-ati rupt!Sunteti o pupincurista,clar!Nu „jmechera”.Se vede de pe luna!
inginer a zis
Asta a putut face primarul Bacaului, sa se planga si sa prezinte altora neputinta sa cat si sa-si arate slaba putere (pricepere) de conduce si de a face ceva pt Bacau.
Dorin a zis
He he…make a photo and go
Miorita a zis
Sa speram ca nu raman doar promisiunile!
ramma a zis
Acest oras este o ruina!! Urmarea promisiunilor, in special, psd-iste
H2SO4 a zis
Dom’le astia de la PSD ,,e tare,, in promisiunii si proiecte. De doi ani suntem pe aripile promisiunilor mai ceva ca 1001 de nopti, iar Bacaul ar trebui sa arate acum mai ceva ca Las Vegas-ul. Asa ca stai blinzii si nu visati la cai verzi pe pereti. Doamnele ,,menesterese,, au mai bifat o activitate in teren, Primarele s-a mai umflat in pene cu viitoarele lui realizarii iar bacauanii au ramas muti de uimire si de huzurul ce o sa-i loveasca. Povesti,basme si legende……noapte buna bacauanii.
danut a zis
Vin ăștia de la PSD sa le arăți ce au început aia de la PNL
Un haiduc a zis
lol,bine spus!