Luni noapte, odată cu ploaia de meteori cunoscută sub numele de Perseide, pe cer a apărut și aurora boreală, fotografiată și de cei care au așteptat să vadă spectacolul stelelor căzătoare, inclusiv în Bacău.
Conform Meteoplus, aurora boreală și-a făcut apariția din cauza unei furtuni geomagnetice G4. ”Soarele produce, prin exploziile sale, vânturi solare încărcate de particule. Acestea ajung în câmpul magnetic al Pământului și sunt redirecționate către cei doi poli, unde magnetismul este ridicat. Astfel, datorită ciocnirilor particulelor cu oxigenul și azotul din atmosferă, apar degajări de lumină, adica aurora polară. Fenomenul este vizibil atât în emisfera nordică, numit aurora boreală (sau luminile nordice), dar si în emisfera sudică, unde avem aurora australă. Cele doua tipuri sunt asemănătoare, însă în nord se observă în general lumini verzi, în timp ce în sud se întâlnesc mai des si aurore roz sau mov. Culorile depind de elementele pe care întâlnesc în cantitate mai mare în atmosferă aceste particule solare”.
De obicei, acestea pot fi observate în toată splendoarea lor între orele 19 și 2 noaptea. Cu cât Soarele este mai activ însă, cu atât este mai impresionantă aurora boreală. Soarele are un ciclu de activitate, care durează 11 ani. Ultimul maxim de activitate solară a fost atins în anul 2014, când au fost văzute și cele mai frumoase lumini ale nordului. Din punct de vedere ştiinţific, Aurorele polare pot apărea oriunde pe glob. Totuși, ele sunt văzute cel mai bine pe o rază de aproximativ 2500 de km în jurul polilor magnetici ai Pământului: aurora boreală la Polul Nord, respectiv aurora australă la Polul Sud.
Luminile nordului, așa cum mai sunt numite aurorele boreale, pot fi văzute cel mai frecvent între lunile septembrie și martie. Aurora a mai fost vizibilă din Bacău și în luna mai.
Gabi a zis
Super! Exact cum au anuntat cei de la Obositorul Astrologic!
Ah, stai, ei nu au stiut!
PS: de ce nu schimba nimeni nimic acolo? primaria, consiliul? Sau is rudele lor angajate acolo?