Bucăți mari de tencuială au căzut de pe un bloc din centrul Bacăului, chiar în fața magazinului ADAL. Din fericire, nicio persoană nu trecea în acel moment pe trotuar și astfel nu s-au înregistrat victime.
Bucățile de tencuială au avariat însă mai multe mașini parcate în zonă. Conform martorilor, tencuiala ar fi căzut de la etajele superioare, cel mai probabil de la un balcon.
Reprezentanții Poliției susțin că, întâmplător, un echipaj era chiar la locul întâmplării. Aceștia efectuează cercetări pentru a stabili dacă există vreun vinovat.
Până la această oră, la Primăria Bacău nu s-a depus nicio reclamație, însă viceprimarul Dragoș Ștefan a precizat pentru Ziarul de Bacău faptul că a trimis deja o echipă de la Poliția Locală, pentru a se constata situația și, dacă e cazul, să se izoleze zona, ca să se evite alte accidente. Viceprimarul a declarat că proprietarii blocurilor sunt cei responsabili pentru starea fațadelor și i-a sfătuit pe păgubiți să se adreseze Poliției.
Oorth a zis
Este o minune ca pana acum nu a fost accidentat niciun pieton, avand in vedere de cate ori s-a desprins tencuiala de pe fatada acestui imobil. Abia cand se va intampla o tragedie, vor fi luate masuri
mimi a zis
Propietarii sunt doar pe interior ,sau pe tot imobilul ? De ce asteapta sa le faca societatea treaba care ii prveste pe ei ?Cred ca organele abilitate nu-si fac treaba .Altfel acesti propietari ar trebui sa raspunda penal pentru tentativa de omor .