Cemacon Zalău, unde frații Pavăl dețin peste 90% din acțiuni, și-a majorat în primele 3 trimestre cifra de afaceri brută cu 35,84%, la 194,56 milioane lei, de la 143,22 milioane lei în perioada similară a anului trecut, conform profit.ro.
Producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău (CEON) a realizat, în primele 9 luni, venituri din vânzări de 178,42 milioane lei, cu 33,50% mai mari decât cele de 133,64 milioane lei, din exercițiul financiar precedent.
Cheltuielile cu materiile prime au fost de 29,81 milioane lei, în creștere cu 41,75% față de 21,03 milioane lei în intervalul corespondent al anului precedent. Cheltuielile cu personalul au avansat cu 28,76%, la 29,99 milioane lei, de la 23,28 milioane lei.
Astfel, compania a obținut un rezultat net global de 49,66 milioane lei, în creștere cu 45,29% de la 42,63 milioane lei în primele 3 trimestre din 2021. La S1, câștigul net era de 49,66 milioane lei, iar pe întreg anul trecut acesta a fost de 72,45 milioane lei.
La data de 30 septembrie, activele totale ale Cemacon se ridicau la 437,70 milioane lei, fiind cu 40,62% peste cele de 311,25 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același timp, datoriile totale sunt relativ constante la 73,71 milioane lei.
„Lucrăm în continuare la accesarea energiilor regenerabile, fiind în grafic cu implementarea proiectului CEMACON Green Energy Farm, care prevede realizarea unei centrale fotovoltaice cu o putere de 1.000 kWp, cu ajutorul căreia, în corelație cu celelalte investiții deja finalizate, va fi acoperit integral consumul de energie electrică pe timpul zilei de la nivelul fabricii Recea, în perioadele cu energie solară corespunzătoare”, spune directorul general Daniel Șologon.
Cemacon este controlată în proporție de 94,96% de fondatorii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, prin Pavăl Holding și PIF Industrial, iar la ultimul preț de închidere de la Bursa de Valori București, de 0,4400 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 411,53 milioane lei (83,93 milioane euro).
Popescu a zis
Mai dați știri și despre cat a sărăcit populația țării nu doar despre cei care se îmbogățesc.
Mihai a zis
Ce legatura are una cu alta? Se induce ideea ca s-ar fi luat dintr-un buzunar si s-ar fi pus in altul, ceea ce nu e cazul, e vorba de un business privat, ce nu implica afaceri cu statul, din contra, Dedemanul prin locurile de munca create face ceea ce statul nu reuseste de 30 de ani, mai alina foamea celor ‘saraciti’ de politicieni.
Vrei ‘sange’, schimba canalul, sunt posturi care numai asta fac.
Dan Tofan a zis
Bună. Aș vrea ca toate companiile românești sa facă ceea ce fac Dedemanii. Dumnezeu sa i binecuvante..
Acceleratu a zis
Inca o stire .Cei care vroiau productie nu citesc acum?