Municipiul Bacău este peste municipiul Iași la cifra de afaceri și profit, chiar dacă are de aproape două ori mai puține firme. Compania Dedeman și cele ale constructorului Dorinel Umbrărescu țin însă economia Bacăului pe locul 1 în regiune.
Cifra de afaceri a municipiului Bacău se ridică la 7,2 miliarde de euro, în timp ce în Iași, la 6,3 miliarde. Și din punct de vedere al profitului Bacăul stă mai bine: 1,1 miliarde de euro față de circa 856 milioane de euro, cât are Iașiul.
În Bacău activează 6.672 de companii, unde lucrează 52.960 de persoane. Prin comparație, numărul firmelor active în Iași este de aproape două ori mai mare, respectiv 15.182, iar numărul angajaților este de 81.777.
Topul celor mai profitabile firme din municipiul Bacău și din municipiul Iași
Cele mai profitabile firme din municipiul Bacău sunt, așa cum se poate vedea din graficele de mai jos: Dedeman, Pavăl Holding, Spedition UMB, Tehnostrade și Aerostar. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, cele mai puternice companii băcăuane sunt: Dedeman, Spedition UMB, Nitramonia BC, Tehnostrade și Paval Holding.
În municipiul Iași, cele mai profitabile firme, potrivit graficelor, sunt Brikston Construction Solutions, Look Ahead, Fiterman Pharma, Antibiotice SA și Attrius Developments. Topul după cifra de afaceri arată astfel: Arcelormittal Tubular Products Iași, Amazon Development Center (Romania), Conex Distribution, Antibiotice SA și Brikston Construction Solutions.
Din ce domenii se fac cei mai mulți bani în Bacău (versus Iași)
În municipiul Bacău, cel mai profitabil domeniu de activitate este CAEN 4752 – Comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă şi a celor pentru vopsit, în magazine specializate. Comparativ, în municipiul Iași, cel mai profitabil domeniu de activitate este 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client).
Iată top celor mai profitabile 5 domenii de activitate din cele două orașe!
Cele mai profitabile domenii de activitate din municipiul Bacău:
- 4752 – Comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă şi a celor pentru vopsit, în magazine specializate: 393,2 milioane euro;
- 6420 – Activități ale holdingurilor: 305,4 milioane euro;
- 4211 – Lucrări de construcții a drumurilor şi autostrăzilor: 68,6 milioane euro;
- 6820 – Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing: 27,8 milioane euro;
- 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale şi nerezidențiale: 27 milioane euro.
Cele mai profitabile domenii de activitate din municipiul Iași:
- 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client): 68,7 milioane euro;
- 6820 – Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing: 51,9 milioane de euro;
- 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale şi nerezidențiale: 49,3 milioane de euro;
- 7022 – Activități de consultanță pentru afaceri şi management: 46,2 milioane euro;
- 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri: 24,9 milioane de euro.
Datele au fost preluate din aplicația financiar.bacaualert.ro, realizată de programatorul Cristi Juverdeanu, unde puteți analiza, de asemenea, și datele pentru celelalte orașe din regiune: Suceava, Piatra Neamț, Vaslui și Botoșani.
cetătean a zis
https://www.g4media.ro/noul-terminal-de-la-aeroportul-international-iasi-operational-de-la-31-martie.html
realitatea nu graficele frumos colorate electoral.
Expertinorice a zis
De aia batem drumul la Iasi pentru spitale, universitati, malluri, zboruri si joburi foarte bine platite. Tot de aia ne ia toata tara la misto pentru parcarile plutitoare si lipsa apei vara. Ce nasol o duc iesenii, ce jos e economia lor ! Si ce multi ieseni trag sa se stabileasca la Bacau in bogatia de aici !
Branzoi a zis
E o coada imensa de la Iași până la Tg. Mișto, toți vor în Bacău ! Nu știu la aeroport dacă mai sunt amatori.
Bacauan a zis
Bacaul bate Iasiul cel mult la prostie…
Mihai a zis
Cea mai mare tampenie e aceasta asa zisa competite.
Nu trebuie sa fie o competite intre bacau si iasi (si nici macar o comparatie). E cat se poate de clar ca nu mai ai cum sa compari cele 2 orase (poate acum vreo 10-20 de ani puteai). De ce sa nu iti doresti sa se dezvolte ambele? Plus ca acum, bacaul nu are cum sa ajunga la nivelul la care a ajuns iasul nici in 20 de ani, o spune un bacauan care traieste in iasi
Kross a zis
Istoria pe care o mosteneste fosta capitala a Moldovei nu are cum sa o inlocuiasca tot capitalul de la Bacau.
alkxz a zis
păi trăiți din istoria aia că tot nu v-ați deșteptat nici acum…
Iașul a devenit capitala Moldovei (înlocuind Suceava, Siretul care ajunseseră mai la extremnități…) când datorită Basarabiei și a Bucovinei de nord se afla practic aproape de mijlocul Moldovei, în situația de acum este practic o zonă de graniță, nereușind nici până acum să devină un punct de interes mai important și pentru Basarabia și Bucovina de nord de acum…
Bacăul este la intersecția a mai multor drumuri pe axa N-S și E-V, de aceea economic poate un interes mai puternic, poate nu va deveni niciodată capitala Moldovei, dar economic poate fi mai important.
cezar a zis
Iasul a devenit capitala Moldovei la dorinta expresa a ocupantilor turci. Nu a dorit neaparat acest lucru si a apoi a beneficiat de toate avantajele vremii de atunci precum si de nenorocirile pe care le a adus acest statut de capitala ,….adica orasul Iasi a fost jefuit si ars de nenumarate ori atat de turci cat si de rusi…..revenind la zilele noastre aceste cifre vehiculate de Ziarul de Bacau nu sunt nici pe de parte cele mai relevante, pentru ca cifra de afaceri si profitul unor companii private care au doar sediul social in Bacau iar salariatii lor platesc impozite si taxe in alte judete vezi Dedeman…. nu inseamna neaparat salarii mai mari sau pib mai mare pentru Bacau ziarul de Bacau sa fie dragut sa ne prezinte statistica salariul mediu brut sau net si pib ul Bacaului vs Iasi si o sa vedeti mari surprize !de ex in 2022 contributia Iasului la pib ul Romaniei a fost de 40 miliarde in timp ce Bacaul doar 23 miliarde……
Cioc a zis
Ăștia din Tirgul Ieșilor nu au altceva de făcut decât să comenteze aici? Parca aveți și voi ziar. Comentați la voi acasă.
Sau vă plătește careva pentru asta…
sefulaexperti a zis
stai calm ca-s doar niste opariti. ca mai toti iesenii de altfel. ca ei sunt obisnuiti sa se compare cu vaslui si botosani si sa iasa in fata. in iasi nu se intampla mare lucru, cate stiri cu studente videochatiste sa tot dea si in ziarele din iasi. pai cum sa nu te uiti spre bacau unde se produce plus valoare. cu videochatul scoti bani frumosi dar nici nu poti sa iesi in fata sa te lauzi cand economia iasiului se bazeaza pe orificiile studentelor.
Cioc a zis
Niște țărani(cine a mers prin Iași știe despre ce vorbesc ,iar de n ar avea studenți din afara…) ,frustrați ca au fost totdeauna în umbra Bacăului
Dau din coadă ca limbricii că nu vor să accepte realitatea.
Se laudă cu “realizările” lor pe spinarea altor județe primind bani de la buget.(Fiind favorizați pe nedrept de politicieni corupți din capitală ,de unde primesc cu mult peste ceea ce varsă ei în pușculița țării .)
cezar a zis
care favoruri??… in afara de spitalul regional care incepe anul asta vreo 600 milioane de euro investitie in Iasi foarte buna dealtfel ..nu prea ..sau hai sa zicem si si hidrocentrala de pe Siret de la Pascani ar fi ceva….probabil vreo 150 mil de euro..de ce sa zic….merge….terminalul nou e gata 100 mil de euro bani europeni….bun si asta…tramvaie noi ,autobuze electrice noi….vreo 90 mil euro….e f posibil sa primim bani pentru noua sala polivalenta …..nu i chiar rau….ne miscam bine….Doamne ajuta la toata lumea! sa nu uit daca Iasul e asa de nasol si plin de tarani de ce va comparati cu el????? ..vezi titlul articolului…..Bacau e peste Iasi titlul cu surle si trambite anuntat de ziarul de Bacau…
Cioc a zis
Spune cinstit; iți plătesc și chiria la garsoniera din Podu Ros, sau îți dau doar bani de buzunar?🙂
cezar a zis
dupa cum poate ai observat domnul Cioc eu nu am facut absolut nici o referire la bacauani si nu am jignit pe nimeni discutia avea alt subiect ,tu din pacate esti la un nivel care nu face cinste deloc Bacaului……neavand argumente care sa stea in picioare ai trecut la jigniri si mistouri ieftine…..ce ma surprinde este ca nici gigiexpertu nu reuseste sa si depaseasca conditia si continua cu aceleasi glume rasuflate despre videochatiste (probabil sunt si din Bacau destule) si studenti saraci….deh ce sa spun vorba aia „cand te bagi in troaca………”
Patrascanu emil a zis
Felicitări domnului Doru Umbrarescu,un om curajos ,care se zbate pentru oameni să poată trăi, alături și birocrații de elită.Felicitari