Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău organizează, joi, cea de-a XIII-a ediție a Galei Premiilor Comunității Băcăuane, eveniment de tradiție prin care actorii cu implicare activă în comunitate primesc recunoștința semenilor pe de o parte, și prin care se încurajează strângerea de fonduri pentru continuarea unor proiecte cu beneficiu direct pentru comunitate, pe de alta. Gala are loc joi, 15 mai, de la ora 18, la Hotel Levisticum din Bacău și va reuni personalități și membri marcanți ai comunității de afaceri și ai societății civile.
Ediția din acest an se anunță una specială chiar și numai prin aceea că ea este cea de a 13-a. Specială, însă, mai mult decât de asta, prin ceea ce urmărește și prin modul în care se va desfășura, având ca tematică „superstiția”. După primirea inivitaților și un cocktail în intervalul orar 18 – 19, programul evenimentului va cuprinde cina festivă, decernarea Premiilor Comunității, divertisment, tombole, licitații etc. Cauzele pentru care FSC Bacău va încerca strângerea de fonduri la cea de-a XIII-a Gală Caritabilă a Societății Civile din Județul Bacău sunt continuarea proiectului „Cluburile cu lipici” – șase centre educaționale de zi care oferă gratuit, anual, unui număr de 700 de copii săraci acces la programe educative, jucării și materiale didactice sau recreative, respectiv Programul de îngrijire și asistență medicală la domiciliu, în cadrul căruia peste 1.100 de vârstnici (singuri, bolnavi și persoane imobilizate) beneficiază gratuit de servicii medicale specializate, îngrijire corporală și menaj.
primaria colonesti a zis
Felicitari FSC la ceas aniversar. Eforturile dumneavoastra intr-o zona deosebit de saraca sau materializat in sprijin,bucurie si surprize placute pentru copii si batrini adica categoriile cele mai vulnerabile. Scolile de vara pe care le organizati an de an au devenit evenimente asteptate cu mare bucurie si emotie de toata comunitatea iar doamnele angajate ca ingrijitoare la domiciliu sunt persoanele ce aduc alinare grelelor batrineti a multor batrini de la sate.SUCCES PE MAI DEPARTE.