Primarul Cosmin Necula a organizat astăzi o conferință de presă la Insula de Agrement, prezentând stadiul lucrărilor. Edilul a făcut un scurt istoric al investiției, dar mai ales al problemelor apărute pe parcurs. Necula s-a declarat însă mulțumit de modul în care SSPM a lucrat în ultima perioadă, estimând că Insula de Agrement va fi gata la 30 noiembrie 2019.
GALERIE FOTO
Primarul a declarat că deschiderea oficială a Insulei va avea loc pe 1 Mai 2020, odată cu deschiderea sezonului estival. „Atunci vom tăia panglica oficial, deoarece este și începutul sezonului estival. Lucrările vor fi terminate însă în jurul datei de 30 noiembrie și se va putea intra pe insulă. Poate va fi funcțională și pe timpul iernii, va trebui să discutăm cu cei care vor închiria modulele comerciale”, a spus Cosmin Necula.
În luna octombrie, primarul va prezenta un proiect de închiriere a spațiilor comerciale de pe Insulă consilierilor locali pentru aprobare.
În total, lucrările de la Insula de Agrement au costat 23 de milioane de lei până acum, iar restul de executat va mai scoate din visteria locală alte 15 milioane de lei.
:-) a zis
E bun si atunci
Condurache Catalin a zis
Veste mare,după anotimpul rece vin reparațiile la primăvară.Sincer mă declar scârbit de acesta mare realizare care în timp a devenit o povară pentru bugetul local și subiect de disputa intre aleși locali.
eu a zis
o mizerie facuta de pnl si preluata de asta
Damocles a zis
Iar el săracu’ o virgină neprihănită căruia răii ăștia îi pun pe nedrept în spate lucruri, rușine bă! /s
Cristi a zis
Dar cum rămâne cu pariul făcut, cu toate termenele promise….cine mai crede promisiunile dl Mocheta?
Regele este gol…..
Cetățean nemulțumit a zis
Ne-am saturat de incompetenta și promisiuni.