Geo Popa: „Bacaul nu mai are trupa de actori”

In noiembrie 2010, Centrul de Cultura si Arte „George Apostu” a sarbatorit 20 de ani de la infiintare. Directorul sau, actorul Gheorghe Popa, vorbeste in interviul care urmeaza despre inceputurile si misiunea institutiei pe care o conduce, despre posteritatea artistului George Apostu dar si despre apropiatul concurs pentru postul de director al Teatrului Municipal „Bacovia”.

– In decembrie 2010, Centrul a aniversat 20 de ani de existenta. In ce context a luat nastere aceasta institutie si de ce a primit numele sculptorului George Apostu?
– Despre asta s-a discutat foarte mult in ultimii 20 de ani de zile. A fost o idee indrazneata a unora dintre oamenii de cultura din Bacau si aici ii numesc pe Ilie Boca, pe Constantin Donea, Sandu Popovici, care era administratorul Centrului de la Tescani, unde convietuia cu Andrei Plesu, devenit imediat dupa 1 ianuarie primul ministru al Culturii dupa Revolutia din decembrie. In primul rind ne-am gindit ce sa facem cu aceasta casa care a apartinut gospodariei de partid, doua trei patru luni de zile a fost pazita de armata, pentru ca aici erau destule valori, piese de mobilier in primul rind, printre care era ratacit un tablou al lui Tonitza, pe care il avem si acum in muzeu. Si atunci ne-am intilnit si ne-a venit ideea sa se faca un Centru European de Cutura, asa i-am spus atunci. Eram presedintele judetului. Si mie mi-a placut foarte tare ideea, am si pus-o pe hirtie, am discutat cu Plesu, i-a placut si lui, am facut documentele care erau necesare si in felul acesta s-a nascut Centrul International de Cultura si Arte. Intre timp, in discutiile pe care le-am avut cu prietenii de aici si de la Bucuresti am zis ca trebuie sa-i dam o identitate.

– A cui a fost propunerea cu Apostu?
– Cred ca a fost o propunere colectiva, mai degraba din zona lui Ilie (Ilie Boca, n.r.) poate, a lui Costica (Constantin Donea, n.r.), nu-mi aduc foarte bine aminte, si aproape ca nu mi se pare important. Important este ca acest nume a adunat in jurul lui ideea de constituire a unui centru cultural. Apostu e nascut la Stanisesti, la 60 de kilometri de Bacau, este un nume recunoscut in critica de specialitate ca un vrednic urmas al lui Brincusi, cum ii spunea Ionel Jianu, criticul de arta si marele om de cultura care s-a ocupat indeaproape de artistii din diaspora. Asa s-a nascut ideea, in acea atmosfera mai mult emotionala decit lucida a anului ’90. Gindeam ca putem sa facem cite in luna si in stele.

– Ce gindeati atunci ca o sa fie Centrul, cum il vizualizati ca institutie de cultura intr-un oras in care existau deja muzee, teatre, biblioteci s.a.m.d. ?
– In primul rind eu nu m-am gindit niciodata ca o sa devin directorul acestui Centru, eram actor la Teatrul Dramatic „Bacovia” sau cum se numea, vremelnic treceam printr-un moment politic. Si eu mi l-am imaginat ca un centru de intilniri culturale, auzisem de acest tip de institutie, mai ales din zona franceza unde s-a dezvoltat foarte bine, avindu-l ca parinte pe marele Malraux, care dupa anii ’60 – ’68 a dezvoltat acest tip de institutie, centrul cultural de intilniri. Era un centru comunitar, un centru care punea la dispozitie spatii de intilniri, spatii de colocvii, spatii pentru desfasurarea unor activitati de hobby, a unor activitati care faceau parte din colectivitatea umana, din spatiul, din orasul respectiv. Mai apoi el a devenit usor, usor altceva, un centru pluridisciplinar, pentru ca am inceput sa asezam un proiect de program, relatiile internationale au fost din ce in ce mai bine asezate in spatiul cultural. Nu se adreseaza numai colectivitatii locale, ci si celei nationale si celei internationale. Iar prin aceasta relatie nu face altceva decit sa creeze imaginea unui oras, care trebuie cunoscuta mai bine.

– Ce legaturi exista in prezent intre Centru si George Apostu? Aveti lucrari ale sale, o biblioteca Apostu?
– Din pacate nu avem decit doua lucrari Apostu, care si acelea sint in custodie. Lucrarile lui Apostu, cele care sint in muzeele din tara, sint in general la Galati si, marea parte, la Muzeul National de Arta Contemporana de la Bucuresti. Lucrarile pe care le avem in custodie sint de la citiva artisti, prieteni ai lui Apostu, care au venit pur si simplu si ni le-au lasat la Centru. Le expunem in diferite ocazii. Avem un granit care se numeste „Frunze”, o „Lapona”, micuta, foarte foarte frumoasa, si doua desene pe care ni le-a dat sculptorul Rosu. Ele sint in depozitul de arta al Centrului „George Apostu”. Relatia cu Apostu este tinuta prin tot ceea ce incercam noi sa facem in numele lui, nu exista numar din revista „Vitraliu”, pe care o editam, care sa nu contina un text despre viata si opera sa. La sfirsitul lunii martie vom face o prezentare Apostu. Discutam despre Apostu, asa cum bine se cunoaste, de doua – trei ori pe an, fie ca e vorba de Ziua Centrului, fie ca e vorba de Simpozionul National de Estetica, pastram relatiile cu institutiile care ne pot pune la dispozitie informatii despre Apostu, de altfel in biblioteca exista destule informatii, carti despre Apostu. In noiembrie anul acesta ne gindim sa facem o expozitie, o avem pusa in programul nostru anual, o expozitie eveniment de arta fotografica inedita cu Apostu, realizata de Mihai Oroveanu care este directorul Muzeului National de Arta Contemporana, si foarte bun prieten cu Apostu. Asta este ideea, prezenta continua a lui George Apostu la Centru.

– Coregraful italian Gianfranco Celestino, unul dintre artistii straini care au creat la Centrul „Apostu”, a declarat la finalul rezidentei sale din 2010 ca Bacaul i-a lasat impresia unui oras cu un ritm muncitoresc. Dumneavostra credeti ca Bacaul este mai mult un oras muncitoresc, decit cultural?
– Dupa ’90 Bacaul a devenit mai mult un oras cultural decit un oras muncitoresc, el si-a redescoperit vocatia culturala, dupa parerea mea. Nu mai poti sa spui acum ca mai este un oras muncitoresc, ca nu mai avem fabrici si uzine, unde ne sint muncitorii? Eu cred in Bacaul care a inceput sa-si redescopere aceasta dimensiune culturala si artistica, si prin numele importante pe care le poate propune culturii nationale si universale. Sa nu uitam totusi ca George Bacovia este unul din cei mai mari poeti simbolisti ai lumii, nu numai al românilor. Sa nu uitam ca aici s-a nascut Vasile Alecsandri, desi pentru el se face atit de putin, ar trebui sa fie un brand extraordinar, ar trebui sa fie o dimensiune de imagine exraordinara. Sint foarte multi alti creatori care au fost uitati, Ion Luca, de exemplu, care este legat de Bacau, chiar si Ibraileanu, de ce nu, care a fost profesor citiva ani de zile aici, sint personalitati marcante de care se vorbeste foarte foarte putin, inclusiv in scoli. Or menirea unor centre de cultura de tipul asta este tot de a readuce in memoria timpului, ca o prezenta vie pentru contemporani aceste nume, este important de facut lucrul asta.

– Intinirile Centrului nu sint doar actiuni culturale ci, e tot mai vizibil in ultimii ani, intilniri intre prieteni. Ai nevoie de prieteni sa sustii o institutie de cultura?
– Eu asa gindeam si inainte de ’89, asa gindesc si acum, fara un grup solid de prieteni care sa consume odata cu tine si sa-si asume odata cu tine partea buna a lumii n-ai facut nimic. Sint foarte importanti. Noi avem si gilcevi multe atunci cind ne intilnim dar astea nu fac altceva decit sa concure la mai buna solutie care trebuie gasita pentru ceea ce vrem sa facem. Unul dintre aceste momente este legat de revista „Vitraliu”, prin intermediul careia s-a format aici un grup de prieteni extraordinar, pe care as vrea sa-l vad peste tot prin alte locuri, in aceasta zona destul de sensibila in care sensibilitatile mai mult se lupta intre ele decit se armonizeaza.

– Veti concura pentru postul de director al Teatrului “Bacovia”, in cazul in care Primaria il va scoate la concurs, pentru ca in discutiile de culise se vehiculeaza si numele dumneavoastra?
– Acolo exista o stare de lucruri impardonabila din punctul de vedere al modului in care este aplicata legea. Legea spune foarte clar ca orice institutie publica este condusa de un individ sau de o societate abilitata in acest sens, in urma unui concurs pe un contract de management, care se desfasoara pe un an, pe doi, pe trei, pe patru sau pe cinci ani. Asta este primul lucru de care trebuie tinut cont. Asa face ca tot ce se intimpla acolo de sase ani de zile de acum se intimpla la nivelul la care Teatrul a fost distrus in doua din articulatiile lui importante, pe partea fizica, patrimoniala, nu s-a interesat nimeni pentru ca n-a avut nimeni contractul de administratie, si pe partea culturala, si aici ma refer in primul rind la trupa. Bacaul nu mai are trupa de actori. Or Caragiale spunea un lucru: “Nu Teatrul in care se joaca piese mari este un Teatru mare, un Teatru mare este un Teatru in care joaca actori mari.” Si de aici trageti concluziile pe care le doriti. Deci este nevoie de o alta privire atit a administratiei, cit si a celui care isi va ingadui sa propuna un program de management. Eu sper sa fie cit mai multi, ca sa se poata alege, ca sint de-ai locului, ca sint din alte parti, Doamne fereste sa fie dintr-o alta zona, de influenta politica. Poate sa fie si o personalitate, poate sa fie si un om simplu, dar numai din zona de contact cultural cu institutia respectiva, nu putem pune ingineri la teatru si actori la avioane. Inca nu m-am decis pina la capat dar vreau sa vad daca exista o dorinta a administratiei de a reda Teatrului pozitia de „cea mai inalta tribuna din societate”. Exista o motivatie a Consiliului Local si a Primariei pentru realizarea unei institutii performante, din punctul de vedere al spatiului si managementului artistic?

Laura HUIBAN