Școlile din județul Bacău se vor redeschide, începând cu 8 februarie, în scenariile verde (70 de localități) și galben (23 de localități). În scenariul verde, toți elevii merg la școală, iar în scenariul galben vor participa fizic la ore elevii din învățământul preșcolar, din clasele pregătitoare și primare (I-IV) și din clasele terminale (clasa VIII și clasa XII). În municipiul Bacău, care e „galben”, primarul a decis să asigure condiții speciale pentru elevii aduși cu autoturismele până la poarta școlii.
Masca purtată în permanență, distanța de 1 metru și ușa deschisă la clase
Ghidul pentru redeschiderea școlilor pe data de 8 februarie, în varianta propusă de Ministerul Educației, pe baza aspectelor convenite cu Ministerul Sănătății a fost obținut de Edupedu.ro. Este încă o variantă de lucru, dar cel mai probabil principalele aspecte din document vor rămâne neschimbate.
Este vorba despre proiectul de ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației pe baza căruia toate unitățile de învățămînt din România, cu excepția celor din sistemul de apărare și ordine publică, se vor redeschide începând cu data de 8 februarie, debutul semestrului al II-lea.
Cele mai importante măsuri sunt cele care deja erau stabilite și în varianta anterioară a setului de reguli pentru școli, adică masca trebuie purtată în permanență de profesori, personalul școlii și elevi, distanța trebuie să fie de 1 metru între elevi, iar ușile de la clase să fie deschise.
Ce prevede documentul:
„Prezentul ordin reglementează procedura și măsurile obligatorii privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unităţile de învățământ preuniversitar/unitățile conexe/instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ”.
Ordinul se aplică și pentru activitățile de după școală, organizate de unitățile de învățământ.
„Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru activitățile educative, recreative, pentru consolidarea competențelor dobândite de elevi sau de accelerare a învățării, precum și pentru activitățile de învățare remedială desfășurate în unitățile de învățământ în cadrul programelor de tipul,, Școală după Școală””, potrivit documentului citat.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Redeschiderea școlilor, în Comitetului Local pentru Situații de Urgență
Primarul Stanciu-Viziteu a invitat, miercuri, reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență la o ședință informală la care s-a convenit asupra unor măsuri pentru combaterea infectării cu noul coronavirus în contextul deschiderii școlilor.
Astfel, atât personalul didactic cât și elevii vor purta măști de protecție, vor folosi dezinfectanți și se va asigura distanțarea. Fiecare clasă va fi dezinfectată și aerisită.
Prioritate pentru elevii aduși cu mașina până la poarta școlii
Transportul Public va păstra frecvența ridicată la orele de vârf, adică dimineața și la terminarea orelor elevilor. Patrule de poliție vor asigura decongestionarea traficului în zonele aglomerate din dreptul școlilor municipiului și vor aplica sancțiuni pentru cei care nu respectă normele sanitare anti-covid.
Se vor asigura câteva locuri de parcare în preajma școlilor unde se aglomerează traficul în mod frecvent pentru părinții care-și duc copiii la clase, în vreme ce în cadrul unităților de învățământ și a curților aferente se vor amenaja fluxuri de intrare-ieșire.
„Fac un apel către riverani să mențină libere benzile de circulație din preajma intrărilor în școli pentru a facilita debarcarea elevilor dimineața și a preintâmpina formarea de ambuteiaje”, a cerut primarul Bacăului.
andrei c. a zis
centrele de vaccinare amenjate in spatii destinate invatamantului vor fi defiintate?tara lucrului bine facut alui johanus.. nu s-au gadit ca se vor deschide scolile si centrele nu vor mai putea functiona? foarte competenti astia de usr pnl. mai mult usr ca pnl incepe sa dispara. au cheltuit bani ca sa le amenajeze si asa prea tazriu. acu cheltuie alti bani ca sa le mute. ma bucur ca isi bat joc de voi. aveti ce ati votat. incompetenti si praduitori.
Paulista a zis
Primarul nu poate CERE, el poate sa ROAGE, pentru ca parcarea unei masini in mod regulamentar peo strada cum e de pilda Bacovia, nu poate fi motiv ca primarul sa se irite. Sincera impresie pe care o ai dupa ce asculti ca domnul primar le-a cerut militienilor de la Locala sa fluidizeze circulatia este ca biroul primarului Bacaului este blestemta si toti locatarii de acolo sunt loviti de amnezie. Domnul Viziteu, dumneata nu ai trait in Bacau ? Stim ca ai fost deputat, dar atatde derutat erai incat nu vedeai in fiecare dimineata, incepand dela 7:30, ca Bacaul se sufoca de masini cu care parintii isi duceau odraslele la scoala ? Stii ce cozi enorme se fac la intersectii ? Cum sa nu stii ?! Stii ca militienii dela Locala sunt complet depasiti, zi de zi, si ca soferii se ghideaza doar dupa ochi ca sa inainteze sau sa tranziteze un giratoriu, cand militianul ar trebui sa fie cel care fluidizeaza circulatia ? Ce avem aici este un act de mima, noi ne facem ca muncim, voi va faceti ca dirijati circulatia! Cum sa CERI riveranilor sa nu-si parcheze masina in fata casei lor, pe considerentul ca e la distanta mica de o scoala ?! Pe ce considerente legale CERI asa ceva, mai domn Viziteu ?
eu a zis
simplu, de prostie sau incompetenta. la fel ca si cu referendumul si cu amenajarea centrelor de vaccinare, cu crestere taxei de salubritate, etc. si e abia la inceput. e abia inceputul. o sa va cruciti cu ce ii poate mintea. la usr parca e concurs de aberat si de batut joc de oameni. aveti rabdare si o sa plangeti in palme.
tot eu a zis
aaa si sa nu uitam parcari plutitoare pe bistrita, trenul de mare viteza margineni-garaje ura
Vali a zis
Cum se va lucra cu usile la salile de clasa deschise, cand salile sunt fata in fata, iar ambii profesori predau in acelasi timp? Vai de capul nostru!
ana a zis
si o sa tina geamurile deschise din jumatate in jumatate de ora. pe frigul asta o sa aiba muci toti si o sa ii treaca la covid ca nu le mai ies combinatiile.
Ora de Romana a zis
Bai, am mai auzit una. Elevii debarca ! Viziteu crede ca e in Normandia si vin americanii. Sau poate ca are de gand sa faca parcarile alea pe apa, dar nu pe Bistrita, ci pe soselele municipiului, ca sa circulam cu barca si, nu-i asa, sa debarcam elevii la scoala…
edi a zis
la el la braila e cu debarcari. asa se foloseste si in unele institutii mai secrete asa, „debarcare”
gogu a zis
ba de unde l-au scos pe viziteu asta? da cum dumnezeu l-ati votat ma? asa calamitate cred ca apare la 100 de ani. doamne fereste. ii mai vad pe unii ca il lauda. asa ceva…
codrin a zis
sa stea puradeii cu geamurile deschise la jumate de ora. o sa raceasca toti si sa vezi atunci isterie ca au covid parintii :))))) ba da ce meritati bataia astora de joc…cu varf si indesat.cum o sa faca? o sa vaccineze in paralel cu orele de curs in spatiile amenajate in scoli? :))))) astia sunt culmea prostiei si incompetentei . sper totusi sa distruga tara asta cat mai repede ca altfel nu ne revenim. sper aia care i-au votat sa sufere cel mai mult si sa vada ce napasta au adus pe capul nostru.
paine si circ a zis
da cu „pepsiglasul” analfabetei peneliste de anisie votata de voi ce mai e? va reprezninta probabil.cum v-au prostit cu inutilitatea aia de paravan sa dati bani. si prosti si cu banii luati. nu ati protestat nici unul ca au pus o analfabeta la educatie. nici ca si-a batut joc de copii vostri. nici ca astia au tinut scolile inchise si vi s-au stricat copii cu scoala online. superb. psd nu a reusit ce au reusit astia. sa va dreseze. aaaleeei hoop :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
:-) a zis
🙁
Bacăul inapoiat a zis
https://youtu.be/eEWD4vH6zfU
Pe aici merg mulți la școală, cel mai curat drum din Bacău
Bacăul înapoiat a zis
https://youtu.be/eEWD4vH6zfU
Pe aici merg mulți la școală, cel mai curat drum din Bacău, ne-am saturat de jeg
ne-am saturat de usri a zis
va face usr autostrazi la buda din fundul curtii. aveti rabdare.
Ionel a zis
Hopa!!!! S-a trezit Luci Secu de Braila.
A mai facut o sedinta si a rezolvat problema. Daca nu era Spitalul Judetean nu aveam pe baza primarului nici un centru de vaccinare. A incercat sa dea vina pe Minister care e a USR-ului, a incercat sa dea vina pe DSP care a ajutat sa se deschida celelalte centre si da vina pe toti ceilalti. Numai el e destept. S-a laudat ca a scazut rata de infectati in bacau dar a uitat sa spuna ca el a incurcat lumea. Tot meritul e a personalului din spitale, ISU, DSP si a personalului din cabinetele medicale scolare si de familie.
Ce ai facut mai Luci?
Se aud vorbe ca vrei sa-ti bagi oameni in toate deconcentratele. Se pare ca nu ai resursa si ai sa pui politruci cu meserii conexe. Te apuci si tu ca pe vremea lui Benea sa-i angajezi 3 zile la Primarie ca sa po-ti sa-i transferi pe post de Director in alta parte? Poate te apuci si tu sa pui economisti sau juristi facuti cu gramada la scolile profesionale din Bacau.
Stii foarte bine ca la toate spitalele, la Salvare, DSP trebuie sa fie Doctori in acest moment. Nu economisti sau absolventi de Business Administration facuti pe banda rulanta.
Mihai S. a zis
S-au activat postacii. Au si ei o ocipatie, da dea zilnic in „Luci de la Braila”. La cata scoala si educatie au, atat pot.
In alta ordine de idei, au profesorii chef de scoala fata in fata incepand de luni cum am eu chef sa alerg la maraton. Toti sunt experti (astia care posteza, de plictiseala) in climatizare, medicina, virusologie … etc. Ei de fapt s-au cam obisnuit cu munca putina, de acasa de la caldurica, eventual cu un spritulet langa si acum le va veni greu sa se duca la scoala. Si o dau cu infectarile, vaccinul, masca, plexiglasu’, geamu’ si automobilu’.
Cum am mai zis, ipotetic vorbind, ar fi bine ca toti privatii sa refuze sa lucreze „fizic” macar o saptamana. Sa „lucreze de acasa” si brutarul, si macelarul si energeticianul si cel care ridica gunoiul. In cateva zile e macel pe strazi. Abia atunci se va vedea cine munceste cu adevarat.
Ia reflectati un pic …
gigiexpertu a zis
@mihai – scenariu galben in bacau , clasele 1-4 ,8 si a12a la scoala , restul pe online deci 80-85% din profesori isi continua concediul platit care face acusi un an. iti dai seama ce depresii post-concediu pe aia de vor veni la munca ? se lasa cu sinucideri in lant.
dupa un an de frecat menta , clasele nu sunt pregatite nici la ora asta pentru cursuri in conditii de siguranta. ati vazut vreun profesor sa faca scandal ? sa se revolte ? canci . iesise un ametit de sindicalist deunezi ca „sa se faca online si prima saptamana ca nu-s gata clasele ” . dar pana acum ce ati pazit parazitilor ? ati incasat salariile si ati tacut malc. puturoseilor!!
nu au fost vaccinati toti profesorii care au optat pentru asta. ati vazut sindicatele , profesorii sa faca scandal ? canci. salariul sa mearga !
a iesit catu sa le zica bugetarilor ca s-a cam terminat huzureala ? la lupta bugetarasii mei. acolo da. se revolta !
Freeze a zis
In fine, lumea ti-a mai spus ca ai frustrari legate de experientele tale personale cu scoala, problema e ca faci exact ca si comunistii, adica dai cu barda si spui ca toti profesorii sunt niste trantori.
Eu nu sunt profesor, declar in calitate de parinte de trei copii care au facut scoala de la gradinita in sus separat in doua sisteme diferite, unul in Romania, altul in Vest, ca sunt foarte nemultumit de slaba calitate a invatamantului de masa romanesc, dar si mai nemultumit de invataantul particular romanesc, care este o rusine pe plan mondial. Stu ca unii romani au impresia ca diplomele nu conteaza, dar or sa aiba o surpriza atunci cand vor dori sa se angajeze in Vest, pentru ca diplomele conteaza, si mai ales de unde ai diploma.
Mai baiete, profesorii, asa cum sunt ei buni si rai, nu pregatesc clasa. Nu este treaba profesorului, este treaba directorului sa se ocupe de materialelel necesare, si a femeilor de serviciu sa faca luna. La I-IV, mai zic, invatatorul pune eventual cate una, alta, dar de la gimnaziu in sus, clasa este in grija exclusiva a directorului si a personalului nedidactic. Deci nu are nicio treaba profesorul cu modul in care sunt distantate bancile, el doar constata si corecteaza punctual.
Daca este atat de ofticat ca profesorii au tras chiulul un an de zile, se vede clar ca nu stii despre ce vorbesti. Unii profesori trag chiulul fizic de cand sunt ei, vin la ora de curs la si jumate, stau prin cancelarii si barfesc. Asa sunt unii profesori care si-au gresit meseria, si acestia merita sa fie blamati. Probabil ca acestia sunt aceia care nu au facut ore online in mod constant sau cu seriozitate.
Dar sunt si profesori care isi fac bine treaba. Erau multi odinioara, sunt mai putini acum, insa cei care isi fac bine treaba ar face si mai bine daca s-ar strange si si-ar face-o pe tine, mai zarzavat murat.
gigiexpertu a zis
@freeze – bai baiete , profesorii aia pe care ii lingi tu asa impartial te-au invatat sa „tocesti mecanic” si nu sa gandesti cu neuronul tau. de aia , acum , citesti un text si nu il intelegi si vorbesti numai ca sa nu taci. unde am zis eu ca e treaba profesorilor sa aranjeze clasa ? stii cum te denumesti la faza asta ? analfabet functional. mai citeste de cateva ori ce am scris si apoi scrie mult si prost pe aici. diploma aia o ai degeaba. serios.
@ mihai – imaginea bugetarului a fost redata cu fidelitate in reportajul recorder ( al doilea , parca ) de la apele romane. directori care nu stiu aria triunghului angajeaza amante care habar nu au care e malul stang si care e malul drept. inginer cu master , da ? :)) clubul master. iar aia de mai misca ceva si stiu despre ce e vorba se trezesc cu postul desfiintat. ca asa-i la buget !
pro contra a zis
tu nu esti GIGI EXPERTU. ca si idolul tau din braila, tu esti GICA CONTRA :))))))))))))))))
Boston Blues a zis
Domnule expert in raspandit rahatul… Nu puteam sa devin inginer daca invatam mecanic. Niciun inginer nu a invatat mecanic ca sa ia diploma de stat, exceptie cei care au luat diplome pe la cine stie de ruptura de particulara. Nu ai cum sa treci examenele daca inveti mecanic. Am avut la un moment dat o teorema, in anul I la Mate Speciale, care se intindea, si nu glumesc, pe 23 de pagini de caiet studentesc. Iti prindeai urechile in ea, era criminala, foarte complicata si totodata, FRUMOASA. Proful care ne-a predat-o a scris vreme de doua ore neintrerupt 18 table de formule si de demonstratii, la politehnica sunt opt table pe peretele amfiteatrului, pe doua randuri a cate patru pe care le poti trage de sus in jos si viceversa. La finalul celor doua ore, noi, studentii, am ramas incremeniti atat pentru ca ne intrebam cum dracul o sa intelegem vreodata asa ceva, 18 table de matematici inalte care se ingemanau treptat intr-o concluzie matematica, dar si pentru ca ne dadeam seama ce somitate, ce inteligenta, ce geniu aveam ca profesor de speciale.
Care teorema se baza pe nenumarate alte constructii matematice acumulate anterior in primul an, si pe care nu era omeneste posibil sa o inveti pe de rost si nici macar sa o intelegi partial, daca nu intelesesi dinainte demonstratiile teoriei pe care se baza. Singura varianta era sa o intelegi, sa memorezi niste puncte de verificare intermediara si sa speri ca vei fi intr-o zi buna daca iti pica asa ceva la examen.
Iar astfel de provocari, ca sa le spun asa, am avut la fiecare disciplina, pe tot intinsul facultatii. Nu tin minte sa fi avut un singur profesor in liceu sau in facultate care sa fi fost incompetent, care sa fi gresit cu vreo virgula vreo demonstratie sau vreun enunt,. care sa nu fi stiut cum sa predea si cum sa puna notele asa cum meritai.
Tu, pentru ca nu esti intelectual, nu ai acest gen de amintiri despre profesori. Ai impresia ca la politehnica se intra dupa ce invatai papagaliceste niste formule. Vai de steaua ta cate zeci de mii de probleme am facut in liceu, gazeta matematica nu mai spun, olimpiade pana la cea nationala inclusiv, munceam pe branci toata clasa, tot liceul, si ne placea enorm, pentru ca toti profesorii, indiferent ce materie predau, erau exceptionali.
Pacat de tine si pacat de cei ce nu au avut bafta mea, sa fac un liceu bun si sa reusesc la o facultate care este recunoscuta in Vest. Eu nu am nevoie sa ma prostituez ca sa castig foarte bine. Tu, insa…
Mihai S. a zis
Aseara s-a stabilit pragul pentru scenariul galben la 1,5 si mun. Bacau avea ieri rata de infectare 1,38, deci scenariul verde, adica toata lumea la scoala.
Toti profesorii si tot personalul nedidactic trebuie implicat si trebuie sa se implice in pregatirile pentru inceperea scolii. Figuri de genul „sa faca directorul” sau „sa faca statul” inseamna in traducere: sa faca altul ca eu nu am chef, denota nesimtire, neimplicare si un caracter urat al majoritatii profesorilor.
Intr-o firma privata angajatii se ajuta intre ei, se sustin reciproc pentru ca treaba sa mearga, firma sa prospere si sa faca profit, ca sa-si primeasca toti salariile si firma sa prospere ca jobul lor sa fie stabil.
La bugetari fiecare nu stie cum sa se fofileze si sa traga chiulul. Trebuie intrat serios in casta asta a bugetarilor lenesi, platiti regeste unii, cu sporuri imbecile altii, pensionati foarte devreme unii. Au pierdut contactul cu realitatea, nu mai stiu ce inseamna munca si responsabilitatea. Multi se plang ca muncesc mult, vor bani mai multi, se vaicaresc ca nu au dotare, sistemul e de vina, altii sunt de vina, niciodata ei. Sistemul, dupa cum spun ei, nu,-i includ si pe ei, e ceva abstract, un balaur cu sapte capete nevazut de nimeni dar prezent peste tot. Caracterul si onoarea, responsabilitatea si seriozitatea sunt demult in cadere libera. Societatea romaneasca se „barbarizeaza” direct proportional cu cresterea nivelului de trai.
P.S. Parca vad ca profesorii vor cere spor de Covid, spor de masca, de plexiglas sau orice, doar ca sa primeasca bani mai multi.
PHB a zis
Buna Mihai, ce mai faci ? Totul bine?
Tu te consideri un tip inteligent? Da? Perfect! Atunci un tip inteligent accepta si parerea celuilalt, nu se baga in lucruri pe care nu le cunoaste sau intelege in totalitate si cerceteaza cand deschide gura.
Hai sa vedem:
„pentru scenariul galben la 1,5 si mun. Bacau ” – Din pacate pragul 1 de 1 la mie. Ar fi fost bine sa fie 1.5 si ar fi si mai bine ca domnul primar si scolile sa se „pregateasca” sa primeaca toti elevii la scoala.
„Toti profesorii si tot personalul nedidactic trebuie implicat si trebuie sa se implice in pregatirile pentru inceperea scolii” – ghice ce? Au fost implicati, sunt implicati doar ca unele lucruri nu depind de profesori. Ca nu au cum sa depinda. Acum ce vrei sa faci? Sa pui doamna aia de 60 de ani, invatatoare la 1-4 sa iti care bancile prin clasa?
Trec peste faza de injurii ca nu are rost.
„Intr-o firma privata angajatii se ajuta intre ei, se sustin reciproc pentru ca treaba sa mearga, firma sa prospere si sa faca profit, ca sa-si primeasca toti salariile si firma sa prospere ca jobul lor sa fie stabil.
La bugetari fiecare nu stie cum sa se fofileze si sa traga chiulul” – tu la firma privata iti placea tie sa cureti latrinele (ca na, daca ai pasiunea asta cu mancatul rahatului, e normal). In societatea in care traim, aia capitalista, cica democrata, angajatii au dreptul si obligatia sa isi respecte fisa postulu, indiferent unde lurcreaza la privat sau stat. Ce spui tu e putin comunist (din puctul meu de vedere), gen: „Ahaaa, ai terminat munca? Ia matura aia si da cu matura prin unitate!! ”
„platiti regeste unii,” – din nou iti spun, profesorii au cel mai mic salariu din cadrul bugetarilor, comparativ egal cu cel al unui vanzator de market.
” Multi se plang ca muncesc mult, vor bani mai multi, se vaicaresc ca nu au dotare” – daca un muncitor sapa o groapa si primeste o lopatica de jucarie sa sape cu ea, ar trebui sa se planga sau nu? Daca tu la privat, erai un „da, sefu” (pupincuristul nr.1 de serviciu) nu inseamna ca toti suntem ca tine. Stai linistit, unii dintre noi mai avem moralitate, demnitate, principii, respect de sine.
Nu e normal, indiferent unde lucrezi, privat sau stat, sa: muncesti peste program, depasesti atributiile din fisa postului, sa nu iti primesti salariul daca nu ai facut „profit”, sa ti se incalce normele de protectie in munca, sa nu ti se acorde sporurile pe care le meriti (aici ma refer la privat – toata lumea are sporuri, doar ca cei din privat uneori le mai uita – spor de noapte, spor de weekend, etc.).
Rezumand, ce spui tu: la stat drepturile angajatilor sunt respectate, in privat nu se respecta ca sa mearga firmei bine si sa primeasca toata lumea salariile. Te intreb, problema e respectarea drepturilor angajatilor la stat sau nerespectarea lor de privat?
Ucenicul a zis
De ce atata invidie ?! Daca vrei , ca sigur poti, poti sa te faci si tu profesor ! Locuri sunt , expert dupa cum se vede esti , ce mai astepti ?! Dupa cum spui , e munca usoara( ba, aproape ca nu e) banii merg …. Si in plus poti face si un bine ! Invatamantul (si nu numai ) duce lipsa de experti. Eu nu stiu cum de nu se gandesc astia sa-si recruteze specialistii de la rubricile de comentarii ?! Aici si-ar gasi policalificati, specialisti intr-o multitudine de domenii de nici cu mintea nu gandesti ! Haide,mai nenea GIGI , salveaza-ne ,bre !!!!
Obs. Cred ca gresesc un picut… Multi dintre ministri(ex. Sorin Campeanu) se pare ca de aici sunt recrutati … Se poate spune ca sunteti colegi !
gigiexpertu a zis
uite alt natarau ! de fapt la cum gandesc postacii astia pe aici se parea poate sa fie mereu acelasi natarau dar cu IP diferit.
ucenicule , nataraule , eu nu am zis ca e munca usoara , eu am zis ca NU E MUNCA DE NICIUN FEL. DE APROAPE UN AN.
de ce sunteti natarai si nu intelegeti ceea ce cititi ?
Ucenicul a zis
Cu atat mai mult , bre, expertule in toate , sari in ajutorul sistemului ! Cred ca nu esti suficient folosit acolo unde esti ! Ce fericire trebuie sa fie pe capul colegilor si colaboratorilor ca te au in mijlocul lor si pot sa respire in spatiul in care emani ….!!!
Vai de oi a zis
Ministrul Câmpean de la învățământ a spus mai devreme ca e intolerabil sa amenajezi centre de vaccinare in incinta spațiilor destinate învățământului si ca ministerul învățământului nu a dat nici un aviz in acest sens. Deci domnul noatru primar votat de turma de oi fara cap, a facut-o de oaie. Iar si dim nou. Banii pierduți pt amenajarea acestor centre cine ii plateste? Plateste prostimea pt incompetenții pe care i-au votat.
H2SO4 a zis
Felicitari celor care au postat comentarii pertinente si compasiune pentru cei cu mintea ingusta, vrednici trompetisti a unor posturi TV de toata cacaua. Nu mai este nevoie de televizor ca sa afle ,,noutati,, citeste comentariile unor rataciti plini de venin si ura si afli pina unde poate ajunge arta manipularii. Jalnici mai sunt cei de culoare rosie si cu trei trandafiri la butoniera….
H2CO3 a zis
acidulatule iar ai aparut? erau prea multe comentarii negative impotriva stapanilor tai albastro galbeno portocalii? te-au activat la nevoie?