O viață de iubire și credință
Am așteptat cu toții, cu bucurie, dar și cu multă nerăbdare, această Săptămînă a Patimilor. O săptămînă încărcată de semnificațiile spiritualității creștine, pe care o dorim una a gîndurilor și cuvintelor frumoase, a iubirii și a credinței. A iubirii față de semeni și a credinței în Dumnezeu, cu ajutorul căruia putem transforma durerea în bucurie, înfrîngerea în victorie, ura în iubire, întunericul în lumină. Este, aceasta, o săptămînă în care trebuie să ne regăsim liniștea interioară, să încetăm a mai avea motive de supărare fără sens și de a găsi mereu pe altcineva pe care să-l judecăm. Oare chiar trebuie să așteptăm Săptămîna Mare pentru a ne face un proces al conștiinței, să totalizăm faptele bune pe care le-am făcut celor din jurul nostru? Dar, oare, am făcut fapte bune, mai sîntem noi în stare de astfel de gesturi în condițiile în care răul, indiferența față de semeni ne invadează sufletele? Din păcate, într-o lume a deșertăciunilor, în care onoarea, demnitatea, onestitatea, curajul, par închise într-un sipet ferecat, singurul lucru normal pare a fi goana nebună după putere și bani, călcîndu-se totul în picioare. O goană ce ne face insensibili, nestatornici, care ne deformează personalitatea și ne transformă în sclavii compromisurilor, devenind infideli față chiar și de propria persoană.
În această lume, în care predomină o confuzie generală, în care valorile sînt răsturnate și amestecate în fel de fel de sincretisme filosofico-spiritiste, omul și-a pierdut simțul, valoarea și educația iubirii de Dumnezeu și de semeni, pe care le desconsideră, în detrimentul acceptării unor experiențe noi, senzaționale, care exaltă mîndria, egoismul și idolatria omului. Pentru noi, săracii năpăstuiți de minciună, de ierni lungi și interminabile există, însă, bucuria acestei săptămîni unice, care se încheie cu învierea lui Hristos, cu învierea spiritelor noastre, cu bucuria căldurii primăverii. Iar pentru a simți măcar o fărîmă din această bucurie, trebuie să ne pregătim și să ne comportăm ca și cum am urca pe o scară cu șase trepte, spre Înviere, atît sufletul, cît și trupul fiecăruia dintre noi.
Este vremea reînvierii speranțelor și a curajului. Este, mai ales în aceste zile, vremea de a ne dedica cu sinceritate și dăruire postului, înfrînării și rugăciunii. Fiindcă, așa cum ne spune Sfîntul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă și peste cel care a venit încă din ceasul întîi la Hristos. Iar miracolul Invierii este cel mai bine redat de intervalul dintre răstignire pe cruce și Inviere, atunci cînd Hristos a lăsat trupul să-i zacă în mormînt. Trăind în acest răstimp numai prin suflet, Iisus ne-a arătat astfel că este posibilă o viață spirituală biruitoare și fericită, chiar lipsiți de trup. Cele trei zile de viață ale lui Iisus cu sufletul despărțit de trup formează începutul Raiului. Începînd din acest moment, sufletele celor drepți sînt așezate în Rai pînă la învierea lor cu trupurile, ce va avea loc la a doua venire a Mîntuitorului. Și nu va mai trece multă vreme pînă atunci. Iată de ce trebuie să medităm și să ne închinăm în fața fiului și trimisului lui Dumnezeu pe pămînt, unicul garant al veșniciei libertății, fericirii și prosperității locuitorilor acestei lumi. Iisus cel cu mîinile nevinovate și inima curată, cel ce nu și-a dedat sufletul la minciună și nu a jurat niciodată pe cele neadevărate. El este armonia și echilibrul vieții. Tocmai de aceea celebrarea unică a Invierii este marea sărbătoare a Bisericii, este sărbătoarea reconcilierii cu noi înșine și a unității întru credință și iubire.
Trăim vremuri tulburi, de restriște, dar numai iubirea lui Dumnezeu și a semenilor ne pot da nouă, oamenilor, acea stare de pace, de fericire interioară, de sănătate a trupului și spiritului. Numai o viață curată, trăită în demnitate, sfințenie și credință ne poate aduce bogăția și frumusețea infinită a vieții fără de moarte, a experienței fericirii dumnezeești, în sublima ei frumusețe plină de lumină și de har. Să ne bucurăm cu toții de acest miracol al Invierii, să credem cu întreaga ființă în mărinimia ei pentru că, așa cum spunea un mare gînditor, „…viața nu este altceva decît un vis, iar dacă știți să creați o viață din iubire și credință, visul poate deveni o capodoperă”. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns