Joi dimineața, oamenii de la Amurco așteptau ca Ioan Niculae, proprietarul combinatului, să accepte o întâlnire cu reprezentanții lor.
În cortul greviștilor foamei de la Amurco, joi, 30 mai – a patra zi de protest -, atmosfera era sumbră. Dimineață, înainte de a ajunge la ei echipajele de la Ambulanță pentru obișnuitele analize medicale în asemenea cazuri, am văzut oameni mai palizi, mai obosiți, dar și mai iritați. Am nimerit în cortul lor chiar când directorul general, Laurențiu Hotea, îi îndemna să renunțe la gestul lor. „Nu cedăm – spuneau ei -, mergem până la capăt dacă nu ni se dau salariile restante de patru luni. Să vedem banii și, dacă e nevoie, chiar așa cum suntem acum intrăm în instalații și ne apucăm de muncă. Noi nu vrem să plecăm acasă, noi vrem să muncim, dar să ni se dea drepturile”.
Așadar, la Amurco s-a ajuns la patru luni de când nu s-au dat salariile. „Dacă domnul Niculae era un om de onoare – spunea unul dintre protestatari -, venea să stea de vorbă cu noi. Avem și o listă cu susținători. Sunt deja 109 semnături. Dar vom recurge și la alte măsuri extreme dacă nu vom fi asculatați și nu ne vor da banii. Să ne dea banii pe ce am muncit și nu mai avem treabă cu ei. Nu facem greva foamei de bucurie.”
În combinat, instalațiile sunt oprite din 27 februarie, iar acolo au mai rămas circa 120 de oameni, pentru a asigura securitatea instalațiilor și pentru ce mai este de făcut în asemenea situații. Ceilalți circa 300 sunt deja pe listele de șomaj sau chiar deja concediați. Conducerea combinatului și sindicatul au cerut companiei patronatoare, InterAgro, să stabilească o zi și o oră de întâlnire cu Ioan Niculae, pentru discuții asupra situației în care s-a ajuns la Amurco, dar și în celelalte combinate din Grupul InterAgro. Tot joi dimineață, liderul sindicatului, Gheorghe David, spunea că încă nu era stabilit nimic, ci se aștepta răspunsul de la InterAgro.
„Noi ne-am săturat de promisiuni – mai spuneau greviștii. Și este de înțeles, credem, pentru că toată lumea are familii și probleme și toți știu cum ar fi să nu ai din ce trăi. Cu ce mai plătim facturile la curent, la întreținere, la gaze și la altele? Dar câte nu sunt?”.
Greviștii erau, joi dimineață, destul de surescitați și vociferau mai mult decât în celelalte zile. Ei simt cum trece timpul, cum le slăbesc puterile și nimeni nu mișcă nimic. O parte dintre salariații combinatului, cei care nu au primit bani până acum, măcar așa, cu țârâita, au fost plătiți, miercuri, tot cu câte 200 de lei, ca și alți angajați zilele trecute. „Ne-au promis și nouă, greviștilor, câte 400 de lei – spunea Sorin Melinte. Dar noi am fost suspicioși că ne dau mai mult ca altora, pentru a ne determina să renunțăm la protest. Nu, noi nu cedăm până nu vedem toți banii. Și, vă rog să mă credeți, că muncitori ca mine nu câștigă lunar, cu tot cu sporuri, mai mult de 1.300 de lei. Vi se pare mult?”.
Când am plecat să transmitem știrea despre situația din a patra zi de grevă a foamei de la Amurco, pe drum ne-am întâlnit cu cele două echipaje de la Ambulanță. Veneau pentru a monitoriza starea de sănătate a protestatarilor. Unora dintre ei, însă, li s-a făcut rău și în noaptea precedentă. Tibi Pânzaru pare cel slăbit dibntre toți. E și cel mai mic de statură și mai puțintel la trup. A mai fost o dată la spital în timpul grevei, iar noaptea trecută a amețit din nou. Abia vorbea.
Stresul, foamea, glicemiile scăzute (Sorin Melinte ajunsese la 55 de grame la mie!) îi fac pe oameni mai nervoși. Ieri vorbeau de instigatori, de colegii lor din combinat care nu li s-au alăturat la grevă. Tot ei se potoleau unul-pe altul, pentru că știu că numai de instigare nu le mai arde acum. Pe zi ce treece, dacă greva va continua, va fi tot mai rău.
Lasă un răspuns