Grupul Agricola din Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri şi alimente ready meal din România, a ajuns ca aproape un sfert (22%) din vânzări să vină de la export, încasările de dincolo de graniţă fiind în creştere cu 6% faţă de anul 2022, potrivit zf.ro.
„Principala piaţă de desfacere în 2023 este Marea Britanie, cu o pondere de 50% în total exporturi, urmată de Grecia, care reprezintă 12%. Prognoza pentru acest canal pentru următorii cinci ani este de creştere de la 22% cotă de piaţă în acest an la 30% în 2028. Acest lucru se va realiza în contextul în care producţia anuală va ajunge la 60.000 de tone/an, adică o medie de 5.000 de tone/lună“, a spus Grigore Horoi, preşedintele Agricola.
Grupul cu sediul în Bacău este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa cărnii de pasăre. Agricola are lanţ integrat pe partea de carne de pasăre, pentru că îşi creşte puii în propriile ferme. Carnea de porc este însă importată, iar producţia de mezeluri se realizează la Bacău, în una dintre companiile din grup, Salbac.
VIVICA a zis
Adevărul este că la prețurile astronomicele pe care le”practică nemaipomenitul grup”doar cei din Marea Britanie își pot permite produsele.Noi”sărăchiile”putem doar visa la ele.Halal știre!!!
Viță a zis
Mai degrabă te lipsești, au rețuri mari că „familia” tre’întreținută, acolo dacă dai într-unul țipă șapte!!! 🙂 🙂