Malului pârăului Oituz, distrus pe aproape jumătate de kilometru la inundațiile din iulie, în zona localităților Ferăstrău și Oituz, va fi refăcut cu fonduri guvernamentale. În total, opt lucrări de infrastructură vor fi reparate în perioada următoare, în toată țara.
Guvernul pregătește lucrări în regim de urgență pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din ultimele două luni, urmând să retragă din Fondul de intervenție echivalentul a aproape 12 milioane de euro. Lucrările vor fi efectuate pe cursurile de apă din județele Alba, Bacău, Brașov, Covasna, Mureș, Neamț și Vâlcea, conform unui proiect de hotărâre.
Argumentul este că, în perioada iunie-iulie, în aceste judeţe au rezultat importante pagube materiale în urma unor inundații. Astfel, pe sectoare ale râurilor din bazinele hidrografice Mureş, Olt, Moldova, Trotuș, s-au produs, în mod natural, breșe în diguri, eroziuni avansate ale digurilor, eroziuni ale malurilor şi colmatări ale albiilor care pun în pericol locuinţe şi obiective social-economice.
Executivul arată că se impune realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor de refacere a acestor construcţii hidrotehnice, precum și realizarea de lucrări pentru amenajarea albiilor în vederea reducerii efectelor negative produse de inundații, evitarea de pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale semnificative.
Cea mai mare finanțare, în cuantum de 12 milioane lei, va fi acordată pentru amenajarea pârâului Valea Plopilor, din comuna Vaideeni, județul Vâlcea. Alte 10 milioane lei vor fi alocate pentru regularizarea și consolidarea cursului de apă din Valea Bucerdea, județul Alba, iar aproape 1,1 milioane lei sunt pregătite pentru regularizarea pârâului Oituz din comuna Oituz, județul Bacău.
Lasă un răspuns