Acestea vor fi prezentate, în municipiul de pe Trotuș, în luna aprilie.
Petru DONE
Ion Marian, liderul Sindicatului Rafinorul, din societatea Rafo Onești, s-a întâlnit, miercuri, 6 martie, cu șase reprezentanți ai ministerelor Energiei și Dezvoltării, secretari de stat și directori de specialitate din ramura prelucrare țiței și chimie-petrochimie, cărora le-a prezentat situația critică în care se află, în prezent, atât Rafo, cât și celelalte întreprinderi de pe Platforma industrială Borzești. Reprezentanții ministerelor au preluat, în scris, problemele și au stabilit să-i informeze cu acestea pe cei doi miniștri, Constantin Niță și Liviu Dragnea (care este și vicepremier) și pe primul-ministru Victor Ponta.
„De asemenea – ne-a informat Ion Marian -, s-a stabilit identificarea tuturor problemelor semnalate în baza datelor existente la nivelul celor două ministere, a datelor prezentate prin filiera liderului organizației de sindicat Rafinorul și a datelor pe care urmează să le preia în baza unor solicitări de la acționarii și președinții consiliilor de administrație din zona Onești, dar și realizarea unui set de propuneri și măsuri din partea celor două ministere pentru stabilizarea economică și a locurilor de muncă din zonă.” Astfel, în luna aprilie, la o dată care va fi anunțată prin filiera celor două ministere, o comisie interministerială va veni la Onești pentru a prezenta modul în care Guvernul României poate sprijini stabilizarea și relansarea economică la nivelul Platformei Borzești, cu implicații pozitive asupra componentei sociale. La întâlnirea din luna aprilie vor fi invitați acționarii și administratorii întreprinderilor oneștene.
Miercuri, la întâlnirea de la București, era așteptat și acționarul majoritar al Rafo, Iakov Goldovskiy, dar acesta nu a venit și nici nu a mandatat pe altcineva să-l reprezinte.
Întâlnirea a avut loc după ce Sindicatul Rafinorul s-a adresat premierului Victor Ponta, căruia i-a solicitat să determine găsirea unor soluții practice pentru deblocarea relansării economice la nivelul societății Rafo, dar și a unităților de pe Platforma Borzești. Premierul României și-a arătat imediat disponibilitatea de a se întâlni cu reprezentanții sindicatului și cu acționarii rafinăriei. „Răspunzând scrisorii dumneavoastră adresate domnului prim-ministru Victor Ponta – a fost răspunsul de la Guvern -, vă adresăm invitația de a participa la întâlnirea de analiză, în scopul discutării aspectelor semnalate de dumneavoastră, care va avea loc la sediul Ministerului Economiei pe data de 6 martie. Menționăm că au fost invitați să participe la întâlnire și reprezentanți ai Patronatului Rafo”.
Realistul a zis
Cand Ponta va iesi la pensie, va vorbi aceeasi limba cu liderul si viceliderul. Solutia de moment ar fi inlaturarea lor de la conducerea organizatiei. Cert este ca, sunt altii care vor si pot sa lea ia locul si
sunt mai onesti.