Propunerea Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale de subventionare a accizei la motorina folosita pentru lucrarile agricole din sectorul vegetal pina la nivelul minim acceptat în Uniunea Europeana (21 euro pe tona) este revendicata de agricultorii uniti in Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR). „Este, in fapt – ne-a declarat presedintele Asociatiei Judetene a Producatorilor Agricoli Bacau, Daniel Ciobanu) -, intelegerea pe care am avut-o, noi, cu fostul Executiv, in toamna 2008. Dar oricum ar fi, orice reducere este bine-venita, pentru ca mai usureaza din sarcina in crestere pusa pe umerii agricultorului”. Masura aparut in proiectul de Program anticriza, care va face parte din Bugetul pentru 2009. Programul cuprinde mai multe masuri anticriza pentru acest sector al economiei, unele cu aplicare imediata, iar altele ca masuri de perspectiva, printre ele si subventionarea accizei la motorina si sprijinirea zootehniei. „Credem ca acest progra, daca va fi cuprins in Buget in forma pe care am vazut-o si, mai ales, daca va fi si aplicat, este bun” – a maio precizat Daniel Ciobanu.
Potrivit programului, masurile anticriza imediate din agricultura prevad, printre altele, aprobarea Hotaririi de Guvern pentru anul 2009 privind nivelul fondurilor publice acordate conform Legii creditului agricol nr.150/2002 în vederea asigurarii unui sprijin de 30% din volumul creditului în sectorul de crestere a suinelor si, respectiv, de 25% din volumul creditului pentru productia din sectorul avicol. De asemenea, se propune modificarea procedurii de decontare a cheltuielilor de cofinantare din fonduri de dezvoltare rurala, prin scurtarea perioadei de verificare, aprobare sau alocarea acestora si acordarea în avans a sumelor. Simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor de dezvoltare rurala, precum si acordarea de tichete valorice pentru achizitionarea de îngrasaminte. Ca masuri de perspectiva MAPDR va continua cu masurile de fiscalizare a agriculturii prin egalizarea progresiva a cotei de impozitare si impozitarea terenurilor agricole.
Agricultorii mai spun, insa, ca Guvernul ar trebui sa insiste mai mult si pe absorbtia fondurilor europene, vazute ca o solutie la rezolvarea problemeleor din agricultura, unde creditele din banci ajung foartre greu, pentru ca bancilele considera riscante. De aceea, agricultorii mai cer si inlesniri la cireditare.
Lasă un răspuns