CSM Bacău 2010 a câștigat campionatul cadeților într-o manieră impresionantă, învingându-și la scor toate adversarele. Finala cu Minaur Baia-Mare – un club cu mari pretenții în handbalul românesc -, a fost o încununare a evoluțiilor foarte bune pe care băieții lui Gabi Armanu le-au avut de-a lungul ultimului an. Băcăuanilor le-au ieșit toate, fie că au fost aruncări de la 9 m ori de pe extremă sau că au marcat pe contraatac. Pe scurt, au jucat spectaculos și eficient, ridicându-și fanii în picioare.
Au fost cam 400 de spectatori, aproape ca la un meci de primă divizie. Asta ne întărește convingerea că Bacăul devine pe zi ce trece un oraș al handbalului. Cu atât mai mult cu cât acest public este entuziast și civilizat, dăruindu-și timpul pentru a participa cu handbaliștii nu doar la meciuri, ci și la bucuria lor de după fiecare succes. CSM Bacău 2010, colectivul părinților jucătorilor și antrenorul Armanu au trăit cu o exuberanță de nedescris cucerirea acestui titlu. Formația tehnică și disciplinată pe care au creat-o este o mare speranță pentru handbalul local și cel național. Desigur, până la afirmarea deplină a acestei garnituri – V. Rusu, M. Rusu, Taraș, Suciu, Broască, Atănăsoaiei, Doboș, Poleac, Cernat, Chiriac, Hanțaru, Ionescu, Dodiță -, ar mai fi vreo cinci-șase ani. Asta dacă CSM 2010 va fi ferită de pericolele care pândesc orice tânără formație: accidentările, abandonul sportiv, plafonarea în timpul junioratului sau plafonarea indusă de echipa la care devii senior. Sperăm însă ca amintirea acestui triumf să devină pentru tinerii handbaliști băcăuani un drog, care să-i poarte înainte pe aceeași linie.
La festivitatea de premiere au oficiat primarul Romeo Stavarache, directorul CSM 2010 Gabriel Lupu, directorul DJST Radu Ababei, deputatul Lucian Ciobotaru, managerul Științei Municipal Dedeman Puiu Ciobanu, împreună cu trimiși ai FR Handbal. Nota bene, Știința a oferit și premii în bani celor din echipa ideală a TF și celor care au cucerit titlurile de golgeter, cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător și preferatului publicului. Să fie o „arvună” pentru mai târziu?
REZULTATELE TURNEULUI FINAL
* GRUPA A / HC Argeș Pitești – LPS Suceava 31-30, AH Minaur Baia-Mare – LPS Vaslui 31-14; AH Minaur Baia-Mare – HC Argeș Pitești 31-29; LPS Suceava – LPS Vaslui 28-19; HC Argeș Pitești – LPS Vaslui 33-24; AH Minaur Baia-Mare – LPS Suceava 25-21. CLASAMENT: 1. AH Minaur Baia-Mare 6 2. HC Argeș Pitești 4 3. LPS Suceava 2 4. LPS Vaslui 0.
* GRUPA B / U Transilvania Cluj – CSȘ Galați 26-24; CSM Bacău 2010 – Unirea Sânnicoau-Mare 45-22; U Transilvania Cluj – Unirea Sânnicolau-Mare 22-22; CSM Bacău 2010 – CSȘ Galați 33-20; CSM Bacău 2010 – U Transilvania Cluj 34-21; Unirea Sânnicolau-Mare – CSȘ Galați 23-30. CLASAMENT: 1. CSM Bacău 2010 6 2. U Transilvania Cluj 3 3. CSȘ Galați 2 4. Unirea Sânnicolau-Mare 1.
* SEMIFINALE / AH Minaur Baia-Mare – U Transilvania Cluj 26-24; CSM Bacău 2010 – HC Argeș Pitești 37-20.
* MECIURI DE CLASAMENT / pentru locul 7: Unirea Sânnicolau-Mare – LPS Vaslui 29-28; pentru locul 5: LPS Suceava – CSȘ Galați 27-25; pentru locul 3: HC Argeș Pitești – U Transilvania Cluj 29-25; pentru locul 1: CSM Bacău 2010 – AH Minaur Baia-Mare 36-22 (17-9)
bibi a zis
BRAVO baieti ! Multi copii componenti ai CSM Bacau sunt dela Scoala Constantin Platon Bacau ! Felicitari echipei ,felicitari antrenorilor ,felicitari profesorului Bostan directorul scolii Constantin Platon ! Bafta copii la examenul de capacitate !!