Partida este primul derby al campionatului, opunând două dintre cele trei echipe neînvinse după primele patru etape. Știința abordează întâlnirea cu multă dorință de victorie. „Dacă vom juca la fel ca până acum și vom pune bine în practică ceea ce lucrăm la antrenamente, cred că vom învinge. Firește, este un meci foarte greu, pe care l-am putea pierde. Nu cred că rezultatul este atât de important, cât mai ales trendul pe care echipa noastră se află. Cel mai bine este că jucătoarele Științei au voință și cresc în valoare puțin câte puțin”, ne-a declarat antrenorul formației băcăuane, Costel Oprea. Pentru Știința nu va putea evolua Ciurariu, care are o mână în gips. „Ea s-a antrenat un pic și-așa, prinzând mingea în mâna sănătoasă și parcă i-a folosit, deoarece a făcut-o mai bine decât cu două mâini”, a glumit Oprea. „Oricum, cine va intra în locul lui Ciurariu este tot jucătoare a Științei și va trebui să joace bine, că de aia ne antrenăam și avem un lot mai mare de șapte jucătoare”, a mai spus Petrea.
* Etapa V (sâmbătă, 19 octombrie): Dunărea Giurgiu – Activ CSO Plopeni, Știința Bacău – Școala 181 București, CSM Unirea Slobozia – Spartac București, Danubius Galați – Rapid CFR București, Universitar București – HCF Piatra-Neamț, HM Buzău – U Târgoviște.
CLASAMENT
1. CSM Unirea Slobozia 4 4 0 0 152- 90 12
2. Școala 181 București 4 4 0 0 140-105 12
3. Știința Bacău 4 4 0 0 111- 80 12
4. Danubius Galați 4 3 0 1 118- 82 9
5. HM Buzău 4 3 0 1 112- 97 9
6. Universitar București 4 2 0 2 110- 84 6
7. Rapid CFR București 4 1 0 3 144-156 3
8. Dunărea Giurgiu 4 1 0 3 111-126 3
9. HCF Piatra-Neamț 4 1 0 3 82-107 3
10. Spartac București 4 1 0 3 91-109 3
11. Activ CSO Plopeni 4 0 0 4 73-112 0
12. U Târgoviște 4 0 0 4 60-156 0
* Etapa VI (sâmbătă, 26 octombrie): Activ CSO Plopeni – U Târgoviște, HCF Piatra-Neamț – HM Buzău, Rapid CFR București – Universitar București, Spartac București – Danubius Galați, Școala 181 București – CSM Unirea Slobozia, Dunărea Giurgiu – Știința Bacău.
P.K.
Lasă un răspuns