Dupa 16 ani, doua dintre cele mai bune echipe ale anilor ’80, acum divizionare secunde, s-au intâlnit, intr-un meci amical. Stiinta Bacau putea fi formatie de Liga Nationala, dar si-a cedat dreptul de participare concitadinei CSM Bacau 2010. Terom Iasi s-a reinfiintat dupa 16 ani, iar acum are gânduri de marire. Formatia este antrenata de fosta internationala Victorina Bora, iar in rândurile sale se numara una dintre cele mai mari handbaliste ale României, Carmen Amariei. In palmaresul sau, Terom Iasi are doua Cupe ale României si se mândreste cu faptul ca punea mari probleme echipelor mari ale vremii, adica Stiinta Bacau, Chimistul Rm. Vâlcea, Rulmentul Brasov, Electromures Tg. Mures sau Rapid. Stiinta are un palmares mult superior (9 titluri de campioana, trei Cupe, o Cupa Cupelor, o finala de Cupa Campionilor Europeni). Desi Stiinta a fost mereu superioara lui Terom, partidele sale cu iesencele n-au fost niciodata usoare. Acum, dupa ani de lipsuri, formatia antrenata de Ion Arsene si Costel Oprea n-a putut tine piept decât un sfert de ora lui Terom, interval in care scorul a ajuns la 7-7. Dupa aceea, oaspetele s-au detasat constant, Amariei având un aport de peste 10 goluri la victoria formatiei sale. Stiinta si Terom vor fi adversare in Seria Est a Diviziei A, intr-o editie ce va incepe la finele lui septembrie. (P.K.)
Lasă un răspuns