Un început mulțumitor.
Conform așteptărilor, în primul meci pe care l-a disputat în această vară Știința a arătat că este încă neomogenă. Au fost multe nesincronizări între jucători sau greșeli individuale. Explicabil, pentru că în afară de trei jucători străini (Michelin – foto, Johanșon și Rusia), la Știința au mai evoluat Fenici, Șelaru, Bulov și Tărâță, care sunt cel puțin cvasi-noutăți în echipa lui Voica. Pe de altă parte, au fost și multe execuții tehnice de excepție, pase geniale sau perioade în care defensiva a fost impenetrabilă. A plăcut în primul rând Rareș Păunică, excelent pe partea stângă, cu un procentaj mare de reușite. De asemenea, Da Silva a fost imperial la executarea aruncărilor de la 7 m, în condițiile în care Marius Bondar (executantul tradițional al acestor penalty-uri) este accidentat și nu va evolua la acest turneu. Aceeași este și situația lui Dospinescu. Părțile bune ale partidei ne dau mari speranțe că Știința se va bate la titlu. În privința scorului, gazdele s-au desprins la începutul partidei (5-2), dar Călărașiul a recuperat (8-7 și 10-10), ținând aproape de băcăuani până la pauză. În repriza secundă, desprinderea Științei s-a produs lent, pe fondul unei apărărti din ce în ce mai sigure. Studenții au terminat meciul în doar patru jucători de câmp, dar au știut să țină de minge, astfel încât diferența pe tabela de scor a rămas cea justă. CSM Călărași nu este o echipă rea, ba chiar credem că ar putea face față ușor în LN. De aceea, prima victorie din acest sezon a Științei este de bun augur.
„A fost un meci cu bune și cu rele, ca la început. Avem de lucrat pentru ambele faze ale meciului, atac și apărare, s-a văzut că încă nu există omogenitate. Asta va veni pe măsură ce vom avansa în programul de pregătiri. Jucătorii străini au jucat în nota echipei, adică au greșit, dar au avut și execuții bune”, a declarat la final antrenorul Eliodor Voica.
„Cred că echipa se află pe drumul bun. A fost un prim meci reușit, dacă ținem cont că e primul și formația trebuie omogenizată. Eu cred și sper că-și va îndeplini obiectivul, acela de a ajunge în turneul 1-3 al play-off-ului”, a declarat și primarul Romeo Stavarache.
* În primul meci al turneului, Știința Municipal Dedeman II Bacău, cu doar 9 jucători în lot, a produs surpriza, învingând-o clar pe Dinamo, cu 35-29 (14-15). A fost primul meci al satelitului cu Bogdan Voica la timonă. Știința II continuă să joace spectaculos, superb, așa cum a făcut-o și când se numea CSM Bacău 2010. Eroul meciului cu Dinamo a fost, fără doar și poate, portarul Răducu Tamaș, probabil la cel mai bun meci din întreaga lui carieră. Iar asta nu înseamnă puțin, deoarece Tamaș a izbutit multe alte partide excelente. Tripleta M. Bujor-Vartic-Cotinghiu a făcut ravagii prin defensiva bucureșteană.
* Sâmbătă, în ziua a doua, sunt programate partidele Dinamo – CSM Călărași (ora 16.00) și Știința – Știința II (ora 17.45). Duminică, în ultima zi, se vor juca Știința II – CSM Călărași (ora 9.00) și Dinamo – Știința (ora 10.45).
* În pauza meciului Știința – CSM Călărași, o trupă de freestyle (specialitate în streetball) a ținut o demonstrație în fața publicului băcăuan. Cei doi maghiar de la Jiamnastyx au învârtit mingile de baschet în toate modurile posibile, uneori câte două sau trei deodată (foto). Spectatorii i-au aplaudat după merit. Jiamnastyx va putea fi urmărită mai mult cu prilejul Bacău Streetball Challenge, ce se desfășoară sâmbătă și duminică, de la ora 10.00, pe terenul de educație-fizică a Colegiului „Anghel Saligny”.
Lasă un răspuns