Pentru următoarea perioadă, Știința Municipal Dedeman Bacău are fixat programul meciurilor amicale și oficiale.
Referindu-ne la ultimele, respectiv la întâlnirile din grupele Cupei EHF, Federația Europeană de Handbal a stabilit zilele și orele de desfășurare ale Grupei D. Pentru Știința, acestea vor fi: 1. duminică, 10 februarie, ora 18.45, acasă, cu HBC Nantes (Franța); 2. sâmbătă, 16 februarie, ora 15.00, în deplasare cu SC Magdeburg (Germania); 3. duminică, 24 februarie, ora 20.00, acasă cu Beșiktaș Istanbul (Turcia); 4. sâmbătă, 9 martie, ora 15.00, în deplasare la Istanbul; 5. duminică, 17 martie, ora 17.00, în deplasare la Nantes; duminică, 24 martie, ora 20.00, acasă cu Magdeburg.
În programul de pregătiri al Științei, urmează începând cu 24 ianuarie Cupa Ligii (sala de la Chiajna), la care au fost invitate să participe primele patru formații din clasamentul la zi al primului eșalon. Ar fi fost cele mai tari posibile trei meciuri pentru Știința, cele cu HCM Constanța, HC Odorhei și Potaissa Turda. Din păcate, campioana HCM Constanța a declinat invitația FR Handbal, astfel că nu-și va putea lua revanșa în fața Științei pentru înfrângerea din campionat.
În locul lui HCM a fost invitată CSM București. Iarăși din păcate, Știința nu-și va putea lua revanșa pentru înfrângerea suferită în decembrie, deoarece echipa din Capitală se află în pragul desființării și a anunțat că nu are jucători suficienți pentru a aborda vreun meci. În paranteză fie spus, Știința a avut ghinion că a jucat contra lui CSM înainte ca stranierii și jucătorii români de valoare ai lui Vasile Stângă, neplătiți de mai multe luni, să fugă de la echipă. În locul lui CSM București va fi invitată U Bucovina Suceava, o formație respectabilă, dar pe care Știința o întâlnește și-așa de multe ori în timpul unui an.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns