Contractul dintre Marius Novanc și Știința Municipal Dedeman Bacău a încetat de comun acordul, care altminteri ar mai fi fost valabil un an. Pivotul s-a întors la fostul său club, HCM Constanța. Mangerul clubului băcăuan, Puiu Ciobanu, anunțase că există astfel de discuții cu fostul internațional, încă de la prezentarea lui Michelin Celestin, achiziția franceză din iunie. În locul lui Novanc a fost adus estonianul Johansson, de la HC Odorhei. Pe acest post mai evoluează și Dragoș Iancu (tânărul internațional al României) și Adrian Sipos (dacă se va fi refăcut după accidentarea ce l-a ținut pe margine aproape tot sezonul trecut.
Problema lui Puiu Ciobanu și a Științei ar putea fi că Johansson a devenit al cincilea stranier, după Da Silva, Michelin, Tevzadze și Rusia, iar FR Handbal a anunțat că numărul jucătorilor străini este limitat la doar trei. Este adevărat, cele mai puternice cluburi ale momentului (HCM Constanța, Știința Municipal Dedeman Bacău și HC Odorhei) au cerut o creștere a numărului la 5, însă forul de la București n-a dat până acum niciun răspuns. (P.K.)
Lasă un răspuns