Învinși, dar cu fruntea sus
Știința a fost preț de o repriză mai bună decât echipa celor trei campioni mondiali din naționala Spaniei, Entrerrios, Maqueda și Rivera. În fața unui public care umpluse Sala Sporturilor cu trei sferturi de oră înainte de starul meciului, trupa lui Eliodor Voica a avut inițiativa în ofensivă și s-a apărat ermetic, uimindu-și valoroasa adversară, care la rândul ei avea o defensivă remarcabilă. Oamenii primei reprize au fost portarii Tevzadze și Siffert, ambii împiedicând colapsul formatiilor lor. Trebuie spus că după 12 minute scorul era abia 2-2, iar Știința a izbutit să se desprindă cu 7-5 când mai erau opt minute din repriza întâi și la pauză conducea cu un onorant 9-7. Era însă de așteptat ca Nantes să-și ridice nivelul în repriza secundă, iar Știința să-și piardă concentrarea o dată cu prospețimea fizică, ceea ce s-a și întâmplat. Nu credeam că-i posibil ca echipa franceză să joace în apărare mai bine decât în primele 30 de minute, dar Nantes ne-a relevat ce înseamnă handbalul de cea mai înaltă clasă. Aflați permanent în pericol de joc pasiv, băcăuanii au început prin a arunca pe lângă poartă, iar apoi au greșit tot mai multe pase. Oaspeții, în schimb, au iuțit jocul în atac – Entrerrios fiind un excelent dispecer, tehnic, precis și lucid, desemnat la final drept MVP -, iar băcăuanii au fost nevoiți să faulteze des, primind în serie eliminări de 2 minute, de care Nantes a profitat cu promptitudine. Pe tabela de scor, francezii au stabilit egalitatea în min. 39, iar în min. 40 au trecut la conducere, 11-12, și așa aveau să rămână până la sfârșit. Siffert a continuat să facă minuni în poartă – inclusiv apărând două lovituri de la 7 m, executate de Bondar și Ghiță, în timp ce Tevzadze, mai slab susținut de coechipieri, a început să primească gol după gol, Eliodor Voica înlocuindu-l cu Liszkai. Avansul lui Nantes s-a mărit ajungând la un maxim de 7 goluri, 21-14 în min. 56. Susținută de un public admirabil, Știința a marcat de patru ori consecutiv, iar înfrângerea sa a fost la o cotă rezonabilă.
Marcatori
– Știința: Ghiță 4, Da Silva 3, Rotaru 3, G. Bujor 2, Ramba 2, Dospinescu 1, Iancu 1, Moya 1, B. Voica 1;
– Nantes: Skatar 4, Rivera 3, De la Breteche 2, Dole 2, Entrerrios 2, Gharbi 2, Maqueda 2, Feliho 1, Jonșon 1, Nyateu 1, Vujic 1.
Declarații după meci
– Thierry Anti (antrenor HBC Nantes): „A fost un meci al defensivelor, în care am învins datorită constanței pe care am avut-o pe tot parcursul partidei și pregătirii fizice superioare. Am întâlnit, așa cum m-am așteptat, o echipă bună, ambițioasă, foarte bună în apărare. În repriza a doua am avut o mult mai bună circulație a mingii în atac și astfel ne-am mărit eficiența. A fost o partidă de un nivel ridicat, într-o atmosferă frumoasă, cu un public extraordinar. Sper ca Știința să joace chiar mai bine împotriva lui Magdeburg”.
– Eliodor Voica (antrenor Știința): „Felicit echipa Nantes pentru victorie și pentru handbalul de mare clasă pe care l-a etalat. Noi am reușit timp de o repriză să fim la nivelul adversarilor noștri, iar jucătorii mei au dat tot ce-au avut mai bun pentru un scor favorabil. Din păcate, diferența de experiență și valoare și-a spus cuvântul în repriza secundă. Pentru noi toți, antrenori și jucători ai Științei, a fost un debut la un nivel atât de înalt și asta explică în parte căderea pe care am avut-o în repriza secundă. Orice astfel de meci este o experiență care ne face să progresăm. Sper ca meciul cu Magdeburg să ne pară pe teren mai ușor decât cel cu Nantes”.
– În celălalt meci al Grupei D a Cupei EHF, SC Magdeburg (Germania) – Beșiktaș Istanbul (Turcia) 31-18 (17-6);
– În etapa a doua a Grupei D, se vor disputa partidele SC Magdeburg – Știința Municipal Dedeman Bacău (sâmbătă 16 februarie, ora 16.00) și HBC Nantes – Beșiktaș Istanbul (duminică 17 februarie, ora 18.00).
Peter KELMANN
Lasă un răspuns