Un vis frumos, dar prea scurt. Doar cu un minut
Au lipsit doar 60 de secunde pentru a putea scrie că Știința a reușit un meci epocal contra uneia dintre cele mai titrate echipe ale lumii. La fel ca în meciul cu Nantes, băcăuanii au jucat dumnezeiește timp de o repriză. Niciodată contra unui adversar de mare forță Științei nu i-au reușit atât de multe în atac, iar asta spune multe despre circulația mingii și calitatea aruncărilor de la distanță – elemente pe care Știința și le-a îmbunătăți considerabil grație participării sale în EHF. Timorată un pic și de excelentul public băcăuan, Magdeburg a fost permanent cu câțiva pași în urma echipei gazdă, iar în sânul șaptelui german au izbucnit chiar certuri. Doar extremele Musche și Weber au funcționat ireproșabil la oaspeți, menținând diferența la cote rezonabile. Publicul, în delir. La pauză, Știința avea patru goluri avantaj, dar experiența cu Nantes era prea proaspătă în mintea suporterilor băcăuani pentru a spera într-o victorie. Desfășurarea reprizei secunde a menținut însă speranța. Știința s-a detașat la 22-16 (ulterior a avut și 24-18 și 25-19), însă Magdeburg și-a betonat apărarea pe măsura trecerii timpului. S-a ivit în tabăra băcăuană primele greșeli de pase, iar apoi un 7 m ratat de Bondar și aruncări fără gol ale lui Ghiță. Magdeburg a egalat la 26 în min. 48, însă studenții s-au desprins din nou la două goluri. Era min. 48 și 40 de secunde când Magdeburg a egalat din nou, la 29, într-o fază care a dus și la eliminarea lui Iancu. Știința a mai avut două atacuri (o bară a lui Dospinescu și o aruncare parată a lui Bondar), iar Magdeburg unul, finalizat de internaționalul Kneer în min. 59:40, spre necazul celor 1500 din tribună. „Așa suntem noi, românii, ne înecăm mereu ca țiganul la mal”, spuneau cei mai mulți.
După meci, formația germană a salutat publicul și a primit în schimb valuri de aplauze. Știința, la rândul ei, a fost iertată și ovaționată cu căldură pentru acest meci memorabil.
Marcatori
– Știința: Ramba 8, Rotaru 3, Moya 3, Ghită 3, Da Silva 3, Dospinescu 3, Bondar 2, B. Voica 2, Novanc 2;
– Magdeburg: Musche 7, Rojewski 6, Weber 4, Kneer 3, Van Olphen 3, Jurecki 2, Wegert 1, Carstens 1, Schapsmeier 1.
Declarații după meci
– Frank Carstens, antrenor Magdeburg: „Ne-am bucurat de condiții foarte bune aici, în România, la Bacău. Știința a avut o primă repriză foarte bună, mai ales în ofensivă. Noi am avut dificultăti în a-l stopa pe Ramba, care a marcat de multe ori. Pe mine nu m-a surpins Știința, ci propria mea echipă. În repriza a doua am jucat mult mai bine în apărare și, cu puțin noroc la final, am învins. Nu știu dacă a fost un rezultat nedrept pentru Bacău, dar a fost norocos pentru noi. Felicit echipa gazdă pentru jocul său foarte bun”.
– Eliodor Voica, antrenor Știința: „A fost un meci bun pentru noi, dar e păcat că nu am mers pe aceeași linie până la final. Am comis în repriza secundă greșeli tehnice care ne-au costat, pentru că adversarii noștri le-au speculat prompt. Felicit echipa germană pentru victorie. A arătat de ce ocupă primul loc în grupă. Consider că nici pentru noi evoluția în Europa n-a fost degeaba. Mulțumesc în primul rând publicului, care ne-a dat din nou tărie”.
– În celălalt meci al ultimei etape din faza grupelor, Beșiktaș – Nantes 21-24
CLASAMENT FINAL
1. Magdeburg 6 5 1 0 176-135 11
2. Nantes 6 4 1 1 154-143 9
3. Știința 6 1 0 5 148-165 2
4. Beșiktaș 6 1 0 5 129-164 2
– Magdeburg și Nantes s-au calificat în turneul final al Cupei EHF, alături de Frisch auf Goppingen și Rhein-Neckar Lowen (Germania), Naturhouse La Rioja (Spania), KIF Kolding și Team Tvis Holsterbro (Danemarca) și Maribor Branik (Slovenia).
Peter KELMANN
Lasă un răspuns