Un meci care să aducă uitarea
Partida cu Steaua vine într-un moment prost pentru Știința. În timpul înteruperii de campionat, antrenorul Eliodor Voica și cinci dintre elevii săi băcăuani au fost principalii actori ai unei contraperformanțe istorice pentru handbalul românesc, respectiv eliminarea de către modesta Finlanda din prima fază a preliminariilor CE 2016. De altfel, apăsat de acest dureros eșec, Eliodor Voica și-a dat demisia din funcția de selecționer. Nici băcăuanii de la națională nu sunt priviți cu ochi mai buni decât Voica, mulți comentatori contestându-le valoarea. Desigur, după război mulți viteji se-arată.
Scorul meciului cu Steaua nu are importanță pentru clasamentul Ligii Naționale, fiindcă Știința își va păstra oricum locul 3 și va întâlni în prima fază a play-off-ului pe Pandurii Tg. Jiu, în două partide acasă și una în deplasare. Matematic, Bacăul ar putea avea alt adversar, dar este greu de crezut că Pandurii se vor poticni acasă de Timișoara, iar Dinamo va învinge la Odorhei. O victorie cu Steaua și un joc bun, pentru public, ar face însă ca studenții noștri să se poată concentra bine pentru play-off. Lor nu le rămâne decât să confirme că reprezentau la momentul respectiv cele mai bune soluții pentru reprezentativa României, în condițiile în care jucătorii Constanței l-au carotat pe Voica. Mai mult, să sperăm că Știința va reedita în Final 3 prestația din finala Cupei României, ba chiar va reuși s-o detroneze pe Constanța din fruntea handbalului românesc. Cupa și ceea ce a fost la națională au fost doar lupte pierdute de Știința, dar războiul său de afirmare este lung. Pentru a nu se lăsa contaminați de atmosfera defavorabilă din jurul lor, Eliodor Voica și cei cinci internaționali băcăuani – Rotaru, Ghiță, Ramba, Iancu, Fenici -, trebuie să-și vadă partea plină a paharului: sunt sănătoși, au o valoare recunoscută de mulți cunoscători ai handbalului, au sprijinul publicului băcăuan, au condiții bune la club, au jucat de la egal la egal cu Constanța și au învins celelalte adversare din campionat, sunt vicecampioni de doi ani și finaliști ai Cupei. Deci, o grămadă de „au” pozitivi (nu cu sensul de „aoleu”).
* Etapa XXII (ultima a sezonului regulat, joi 10 apr.): Tg. Jiu – Timișoara, Turda – Caraș S., Odorhei – Dinamo, Știința – Steaua, Baia M. – Suceava, Constanța – CSM Buc.
CLASAMENT
CLASAMENT
1. HCM Constanța 20 18 2 0 655-484 56
2. Potaișa Turda 21 16 2 3 567-504 50
3. Știința Municipal Dedeman Bacău 21 15 1 5 576-513 46
4. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 21 14 0 7 556-548 42
5. Dinamo București 21 13 2 6 560-558 41
6. HC Odorhei 21 10 1 10 617-6212 31
7. Steaua București 21 8 0 13 594-627 24
8. HCM Baia-Mare* 21 8 1 12 504-549 24
9. CS Caraș-Severin 21 6 1 14 522-551 19
10. U Politehnica Timișoara 21 5 0 16 537-589 15
11. CSM București 21 3 1 17 510-586 10
12. U Bucovina Suceava* 20 3 1 16 443-530 9
* Echipe penalizate cu 1 punct
Lasă un răspuns