Persoanele cu handicap din județul nostru nu vor mai fi nevoite să facă traseul între două instituții pentru a beneficia de bilete gratuite de tratament în stațiuni balneoclimaterice. Pînă acum, această categorie bătea la poarta Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH) din Bacău pentru a pleca la tratamente de profil. De aici erau îndrumate spre Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău. Aceasta pentru că nu era publicat în monitorul oficial ce instituție face împărțirea acestor bilete, cu toate că în contractul cadru dintre cele două instituții se stipula că de repartiția biletelor se va ocupa CJAS. Printr-un ordin privind acordarea asistenței medicale pentru persoanele încadrate într-un grad de handicap a fost rezolvată și această problemă. Handicapații își vor solicita și vor ridica bilete de tratament de la CJAS Bacău, instituție ce va face și deconturile pentru medicamente, tratament ambulatoriu, proteze, fotolii rulante. (C.T.)
Lasă un răspuns