Auchan a început remodelarea liniilor de case din magazine și construirea unui parcurs 100% self check-out pentru clienți. În prezent, 12 dintre magazinele Auchan sunt deja echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei. Nou rol al angajaților care erau casieri va fi acela de a acorda consultanță și suport clienților.
Noua soluție de case propune o abordare flexibilă, fiind formată din case self service potrivite atât pentru un număr redus de produse, cât și pentru cumpărături mai voluminoase, fiind destinată pentru a evita formarea de cozi și pentru a reduce timpul de aștepare la case.
În funcție de dimensiunea magazinului, între 16-50 de case rapide self check-out funcționează permanent în fiecare unitate. Casele rapide self check-out sunt intuitive și ușor de utilizat, iar întregul proces de scanare a cumpărăturilor poate fi realizat în mod individual de către client sau cu ajutorul consilierilor de case, aceștia fiind permanent disponibili pentru a oferi suportul necesar.
După scanarea produselor, clienții pot achita cumpărăturile prin orice modalitate de plată: numerar, card bancar, bonuri de masă digitalizate, etc. De asemenea, noul sistem de case permite scanarea facilă și a cardului de fidelitate MyCLUB Auchan, oferind membrilor numeroase avantaje.
„Proiectul de modernizare a caselor de marcat este natural în contextul social aflat în continuă schimbare și reprezintă răspunsul nostru la nevoile clienților și angajaților, dar și un nou pas în transformarea digitală a companiei noastre. Ascultând nevoile clienților și angajaților, am reușit să implementăm o soluție care asigură modernitate, păstrând parcursul asistat de către colegii noștri, și care contribuie la dezvoltarea profesională a acestora”, a declarat Gabriela Gealapu, Manager Național Case.
Casierii evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier clienți case
Unul dintre cele mai importante aspecte în procesul de schimbare a parcursului de case îl reprezintă transformarea și evoluția meseriei de casier, spre o profesie mult mai atractivă și dinamică. Astfel, compania investește în ample procese de formări pentru personalul din acest departament, în urma cărora aceștia vor dezvolta competențele de comunicare și relaționare necesare pentru a acorda consultanță și suport clienților.
„Pentru colegii casieri, ceea ce se schimbă este modul în care relaționează cu clientul. De la o meserie tehnică, evoluăm către o meserie care se bazează pe comunicare. Practic, trecem de la o abordare tranzacțională la una relațională, pentru că meseria colegilor noștri din zona caselor de marcat devine una de suport, comunicare și acompaniere a clienților”, a declarat Ioana Toșa, Director Regional Nord.
Potrivit companiei, peste 60% din încasările cumpărturilor se realizează la casele rapide self check-out, acest comportament fiind accentuat cu precădere în ultimii doi ani. De asemenea, mai multe magazine din rețea înregistrează deja o utilizare exclusivă doar a caselor în care scanarea și plata produselor se fac în regim self check-out.
De asemenea, în continuarea proceselor de digitalizare, pentru o experiență și mai rapidă, clienții vor putea utiliza și Scan&Go, serviciul de self-scan disponibil prin aplicația Auchan App. Prin Scan&Go, membrii MyCLUB Auchan își vor putea folosi propriile smartphone-uri pentru a-și scana singuri orice produs din magazin pe măsură ce le adaugă în coșul de cumpărături, reducând astfel și mai mult timpul petrecut la casa de marcat.
(sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns