Implementat din ianuarie 2017, planul de acțiune Holzindustrie Schweighofer include un set complex de măsuri pentru combaterea fenomenului tăierilor ilegale și pentru a susține dezvoltarea sustenabilă a industriei lemnului în România.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, măsurile depășesc cu mult cerințele legislației și reglementărilor în vigoare, iar compania a investit mai mult de un milion de Euro în arhitectura strictă de securitate a lanțului de aprovizionare.
La doi ani de la implementare, iată o prezentare succintă a rezultatelor obținute:
Controale stricte și protejarea zonelor forestiere sensibile
Începând din aprilie 2017, toate camioanele care livrează buștean către fabricile de cherestea Holzindustrie Schweighofer sunt monitorizate cu ajutorul sistemului Timflow. Peste 800 de camioane sunt echipate cu dispozitive GPS dedicate, iar rutele parcurse sunt înregistrate cu precizie.
Aceasta este o măsură de transparență unică în România, prin care Holzindustrie Schweighofer pune la dispoziție pe www.timflow.com hărțile GPS și fotografii ale camioanelor încărcate înainte de a porni la drum. În prezent, peste 28.000 de transporturi înregistrate în ultimele 12 luni sunt disponibile pe platformă.
Măsurile stricte de trasabilitate, inclusiv în cazul lemnului livrat din depozite, ne asigură că furnizorii companiei respectă politica Zero lemn din parcurile naționale. Pentru inspecții în teren și audituri ale furnizorilor, aproape 40 de angajați din departamentele de Achiziții și Control ale Holzindustrie Schweighofer parcurg fiecare până la 5.000 km lunar.
„În același timp continuăm politica de Zero toleranță pentru livrările de lemn din surse controversate. Doar în 2018 opt companii furnizoare au fost suspendate din lanțul nostru de aprovizionare pentru nerespectarea politicii de aprovizionare cu masă lemnoasă a Grupului Schweighofer.
Transparență și dialog
Pe parcursul anului 2018, s-a continuat dialogul susținut cu părțile interesate, care a avut drept rezultat publicarea primului Raport de Sustenabilitate Holzindustrie Schweighofer. Elaborat în conformitate cu standardele Global Reporting Initiative (GRI), raportul oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra activităților principale ale companiei precum și asupra rolului asumat în contextul industriei de prelucrare a lemnului din România. Raportul este disponibil pe site-ul companiei, www.schweighofer.ro, în secțiunea Responsabilitate.
S-a continuat politica Porților deschise pentru mass-media și organizații neguvernamentale. Peste 120 de jurnaliști din presa internațională și din România au vizitat fabricile și birourile Holzindustrie Schweighofer în 2017 și 2018.
Reprezentanți ai ONG-urilor și alți vizitatori importanți, precum europarlamentarul Thomas Waitz (Partidul Verzilor Europeni), au putut vedea cu ochii lor cum funcționează arhitectura de securitate a companiei, inclusiv sistemul de trasabilitate Timflow. Consultările publice pe teme de securitate a lanțului de aprovizionare au continuat periodic.
Aproape 750 de reprezentanți ai ONG-urilor, industriei, autorităților sau mediului universitar au participat la aceste consultări în ultimii doi ani.
Reîmpădurirea zonelor forestiere cu dificultăți de regenerare
Lansată în toamna anului 2017, inițiativa Pădurea de Mâine are ca obiectiv plantarea unui milion de puieți și continuarea cu lucrări de întreținere timp de șapte ani, până în 2024. După acțiunea de debut din luna noiembrie 2017 proiectul a generat mult entuziasm și mai mult de o mie de voluntari s-au alăturat acțiunilor de plantare din primăvara anului 2018.
Peste 160.000 de puieți au fost plantați până în acest moment în opt zone cu dificultăți de regenerare de-a lungul Carpaților. O prezentare dinamică a tuturor acțiunilor de plantare este disponibilă pe pagina proiectului.
În primăvara ce urmează, inițiativa va continua acțiunile de plantare într-un ritm accelerat – opt noi parcele au fost identificate în șase județe din România, cu o suprafață totală de peste 40 ha. În același timp, în zonele în care s-au făcut plantări anul trecut se vor executa lucrări de îngrijire (descopleșiri, completări). Programul complet și locațiile exacte vor fi anunțate în curând pe site-ul www.padureademaine.ro
Michael Proschek- Hauptmann, director de sustenabilitate și conformitate al Grupului Schweighofer: „Sustenabilitatea este o parte esențială a misiunii și viziunii companiei. Sperăm să transmitem un semnal clar al angajamentului nostru și să reiterăm că vedem în critici un imbold către mai multă transparență și către dialog și că, prin urmare, luăm măsuri în acest sens.” (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns