– trei tineri au tăiat instalația de iluminat nocturn a Stadionului Municipal Bacău, pentru a vinde cablul la fier vechi – hoții au reușit să taie instalația de iluminat cu ajutorul unui foarfece, a unei șurubelnițe și a unui cuțit – autorii au fost reținuți de polițiști și sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat – Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău continuă cercetările
Ramona IONESCU
Inconștiența hoților de fier vechi nu cunoaște limite. Trei tineri s-au gândit că pot obține bani frumoși din vânzarea cablurilor de cupru de la instalația nocturnă a Stadionului Municipal Bacău și s-au pus pe treabă. Au tăiat peste 90 de bucăți de cablu, după care au pornit către un centru de colectare a fierului vechi din cartierul Izvoare. Pe drum, o patrulă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă (GJM) Bacău i-a oprit pe suspecți pe strada Milcov, întrucât aceștia cărau mai multe bucăți de cabluri din cupru de aproximativ un metru lungime fiecare. „Jandarmii i-au legitimat pe Florin B., 23 de ani, și Ioan G., de 20 ani, din Bacău, respectiv, Romeo G., 21 de ani, din Buhuși.
La controlul bagajelor, jandarmii au găsit 92 bucăți cablu din cupru cu dimensiuni între 50 și 110 centimetri. Întrebați cu privire la proveniența cablului, tinerii au recunoscut că l-au tăiat de la instalația de iluminat nocturn a Stadionului Municipal Bacău și urmau să-l vândă la un centru de colectare a fierului vechi”, a spus mr. Marius Țăranu, ofițer de relații publice în cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.
Reconstituire la fața locului
Jandarmii i-au urcat în mașină pe cei trei suspecți și s-au deplasat împreună la fața locului. Cu această ocazie, în aproprierea stâlpului de iluminat de unde au fost tăiate cablurile din cupru, jandarmii au identificat obiectele pe care tinerii le-au folosit la tăierea și desfacerea cablului. Foarfecele, șurubelnițele și un cuțit au fost ridicate, autorii recunoscând că au folosit sculele respective la comiterea faptei. Cei trei autori au fost duși la sediul unității, unde li s-a întocmit dosar cu acte de constatare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracțiunii de furt calificat (art. 208 – 209 Cod Penal).
Primăria Municipiului Bacău se constituie în parte vătămată, urmând să se stabilească împreună cu reprezentanții acestei instituții valoarea prejudiciului creat. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, autorii fiind cercetați în stare de libertate.
sor a zis
beton pagina 1. poate fi pusa in rama! 🙂
miriam a zis
foarte inteligenti, n-am ce zice