În fiecare noapte, hoțul dormea în câte o casă. După ultima spargere, hoțul a abandonat sculele folosite la spargerea locuințelor.
Ramona IONESCU
Un băiat de 16 ani a spart într-o săptămână trei case din comuna Parava. Furturile au fost anunțate de proprietari la poliție abia în momentul în care oamenii s-au întors acasă.
Maria L., de 54 ani, le-a spus polițiștilor că a fost plecată în străinătate, iar când s-a întors acasă și-a găsit locuința răvășită. Aceeași situație au constatat-o tatăl ei, în vârstă de 79 ani, și un vecin în vârstă de 56 ani. „Polițiștii – declară inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – au stabilit că, în perioada ianuarie-august, proprietarii au fost plecați în străinătate, iar casele au rămas nesupravegheate. Din cercetări a rezultat că, în săptămâna 4 – 11 august 2013, un minor de 16 ani a intrat în locuința femeii de 56 ani prin efracție și a furat un tricou și o pereche de pantaloni, în valoare de 50 lei. Minorul a petrecut noaptea în casă și la plecare a abandonat hainele pe care le purta în momentul comiterii efracției”. În zilele următoare, același băiat a intrat în celelalte două case, în care a petrecut câte o noapte, abandonând la plecare sculele folosite pentru forțarea încuietorilor locuințeleor.
Hoțul este cercetat în prezent pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.
Lasă un răspuns