Acționarul majoritar a dat ca termen sfârșitul lunii septembrie. Administrația societății spune că va avea și o soluție de finanțare.
Petru DONE
Acționarul majoritar al societății Rafo Onești, Iakov Goldovskiy, a anunțat că va lua o decizie finală în legătură cu soarta rafinăriei până la sfârșitul lunii septembrie. Administrația Rafo, împreună cu acționarul majoritar și cu alți specialiști, au analizat situația de la Rafo, variantele de modernizare și de repornire a instalațiilor acesteia, la Viena, în perioada 9 – 13 septembrie. Directorul general al rafinăriei, Miroslav Dermendjiev, a declarat însă că, personal și cu un minim sprijin al acționarului majoritar, va face tot posibilul să găsească, în scurt timp, o soluție definitivă pentru Rafo și pentru salariații ei.
De câțiva ani, administrația și corpul tehnico-executiv al Rafo au realizat mai multe variante de proiect și de modernizare a instalațiilor, cu toate elementele de natură financiară asupra investiției, precum și o estimare a rezultatelor repornirii și funcționării și a rezultatului financiar ca urmare a exploatării. Evident, aceste rezultate trebuie să conducă la realizarea unei marje de profit.
Din luna mai 2013, analizele au continuat și s-a mers până la analiza tehnică a fiecărui utilaj din grupul de instalații, care ar face obiectul modernizării. Au făcut-o un grup de specialiști aduși de la Moscova. Rezultatul analizei a fost cunoscut pe 3 septembrie și a confirmat că absolut toate utilajele statice și dinamice, în baza conservării lor, se încadrează integral în normele de calitate fizică și în standardele ISCIR și pot oricând fi puse în exploatare. Toate aceste analize și reverificări, cumulat cu studiul realizat de o firmă neutră, au confirmat că toate variantele proiectului de modernizare a rafinăriei sunt viabile. „Marja de profit estimată a fi realizată după repornire, în oricare din variantele analizate – ne-a informat liderul orginizației de sindicat din Rafo, Ion Marian -, i se pare, însă, acționarului majoritar mică în comparație cu nivelul resurselor financiare alocate pentru realizarea proiectului și față de riscurile funcționării instalațiilor, motiv față de care se mai gândește până la finalul lunii asupra deciziei pe care o va lua.”
Ion Marian a stat, la începutul săptămânii, două ore și jumătate de vorbă cu Miroslav Dermendjiev pe acest subiect. „Domnul director general – a precizaat liderul sindicatului – a dat asigurări că activele Rafo nu se vor valorifica niciodată ca fier vechi și că rafinăria nu va intra în faliment. De asemenea, în cadrul discuției nu s-a pus problema inițierii unui nou program de restructurare de personal sau a trimiterii în șomaj tehnic a salariaților.” Printre salariații sde la Rafo există, desigur, o stare de teamă cu privire la păstrarea locurilor de muncă, la asigurarea drepturilor conform Contractului Colectiv de Muncă și la apropierea termenului de negociere a Contractului Colectiv de Muncă aferent anului 2014, plecând de la faptul că acționarul majoritar amână permanent luarea deciziei de implementare a unui proiect de modernizare și de repornire a rafinăriei. „Alte soluții și variante, acum și în perspectivă, sunt în functie de hotărârea acționarului majoritar și vor rămâne doar în puterea de a găsi altă soluție de către administrația Rafo” – a conchis Ion Marian.
Lasă un răspuns