În perioada 24-28 iulie 2023, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, sub coordonarea Ministerului Educației, organizează Olimpiada Națională ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI, având ca partener principal Consiliul Județean Bacău. Competiția se adresează elevilor din învățământul obligatoriu, de stat și particular, de regulă, elevilor din clasele a VII-a, a VIII-a, IX-a și a X-a, cu respectarea condiției ca participantul să aibă vârsta de 15 ani la data de 31 decembrie 2023.
Probele olimpiadei se vor desfășura la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, iar programul complet al evenimentului este următorul:
• luni, 24 iulie: Festivitatea de deschidere, începând cu ora 18.00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;
• marți, 25 iulie: desfășurarea probei teoretice, 3 ore;
• miercuri, 26 iulie: desfășurare probei practice – 3 ore, cu afișarea rezultatelor inițiale după ora 19.00;
• joi, 27 iulie: depunerea și rezolvarea contestațiilor, activități educativ-recreative și afișarea rezultatelor finale după ora 19.00;
• vineri, 28 iulie: Festivitatea de premiere, în intervalul 9.00-10.00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;
• vineri, 28 iulie: plecarea participanților, după ora 10:00.
În cadrul fiecărei probe, teoretice și/sau practice, candidatul va rezolva trei subiecte, câte unul pentru fiecare disciplină de concurs: fizică, chimie, biologie. Punctajul maxim ce poate fi obținut pentru rezolvarea corectă a oricăruia dintre cele trei subiecte este de 30 de puncte.
Punctajul total obținut de un candidat la o probă de concurs, poate fi de maximum 100 de puncte și reprezintă suma punctajelor obținute de acesta la fiecare din cele trei subiecte, la care se adaugă 10 puncte din oficiu.
Programa de concurs este valabilă pentru toți candidații înscriși în competiție, indiferent de clasa în care se află în anul participării la olimpiadă, având la bază programele școlare în vigoare pentru ciclul gimnazial (V-VIII) și pentru clasa a IX-a, la fiecare dintre disciplinele biologie, chimie, fizică.
Participă 35 de elevi din toată țara, 12 profesori însoțitori și 35 membri din Comisia centrală.
Alături de Consiliul Județean Bacău, evenimentul este susținut și de Asociația ,,Societatea Profesorilor de Fizică SOPHYS”, Primăria Târgu Ocna, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Serviciul Public Județean Salvamont Bacău, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, cu sprijinul sponsorilor Dedeman, Arena Mall și Pușculița cu Dulciuri.
Gigi Bacauanul a zis
Județul Bacău are elevi participanți la acest concurs? Sau doar organizează?
Cred că era de i teres sa aflam și aceasta informatie din articol…