Băcăuanii care au evadat din case în această duminică a Floriilor cu miros de vară timpurie, și au ales să se plimbe pe aleile Parcului Trandafirilor, au avut plăcuta surpriză să audă muzica militară a Garnizoanei Bacău răzbătând din foișorul din mijlocul parcului. Cei bătrâni, obișnuiți în tinerețile lor cu un așa cadou melodios, au ales să-și retrăiască amintirile pe băncile din parc, trădându-și sentimentele cu o lacrimă ascunsă în colțul ochiului. Alături de ei, cei tineri, aflați la prima experiență de acest gen, s-au oprit și ei să guste din emoțiile transmise prin muzica de promenadă cântată de cei 11 instrumentiști virtuoși ce formează fanfara militară.
Repertoriul ales, de la muzica milităroasă ce face ca bocancul bine apăsat să crape asfaltul, trecând prin lada de zestre a folclorului românesc și culminând cu muzica „Big Band” cu iz de Brooklyn, a adunat o mulțime de spectatori în parcul care s-a dovedit neîncăpător. „Dorim să facem din acest gen de acțiuni o tradiție, – ne-a mărturisit lt.col. Adrian Plotogea, ofițerul de relații publice la Garnizoana Bacău – și vrem ca băcăuanii să se bucure virtuozitatea muzicii noastre militare”. Astfel, serviciul militar efectuat în foișorul din Parcul Trandafirilor, executat cu armamentul din dotare – trompetă, trombon, tubă, saxofon, corn englezesc și alte arme de înmuiat sufletul – va deveni o constanță a duminicilor însorite din centrul Bacăului. (Liviu Maftei)
Lasă un răspuns