În perioada 05 – 07 iulie 2024, CRAB Bacău a înregistrat mai multe avarii pe conducta de aducțiune, ce asigură necesarul de apă pentru municipiul Onești. După remedierea acestor situații, pentru a putea reface stocul de apă din rezervorul de la nivelul Stației de Tratare și Pompare Cuciur, compania noastră a fost nevoită să sisteze furnizarea de apă către oneșteni pe timpul nopții, în intervalul 23.00 – 06.00.
Având în vedere perioada caniculară, cu valori maxime ale temperaturilor în ultimele zile, consumurile de apă de la nivelul municipiului aproape s-au dublat. Mai mult, compania de apă din Bacău a pompat catre Onești doar jumătate din cantitatea de apă necesară. Deși CRAB a fost notificat pentru creșterea volumului de apă pompat, cantitatea de apă primită în ultimele zile a fost din ce în ce mai scăzută. Astfel, la nivelul rezervorului de la Cuciur nivelul apei este la limită, aproape de cota minimă necesară interventiei pentru situații de urgență.
În această situație, pentru refacerea unui stoc minim, suntem nevoiți să sistăm apa potabilă în municipiul Onești mâine, 15 iulie 2024, în intervalul 09.00 – 19.00. Reamintim că, în continuare, furnizarea de apă va fi oprită și pe timpul nopții în intervalul 23.00 – 06.00.
În funcție de volumul de apă furnizat de către CRAB, dar și de consumurile înregistrate la nivelul Oneștiului, programul de furnizare a apei poate suferi modificări.
RAJA SA recomandă utilizatorilor consumul cu moderație al apei în acest interval de timp.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că în situația în care CRAB Bacău asigură debitul necesar de apă, vom relua furnizarea către oneșteni în condiții normale.
Vom reveni cu informații imediat ce vor apărea modificări!
Lasă un răspuns