• băcăuanii mai au la dispoziție două săptămîni să cîștige premiul cel mare • dacă în acest interval milionul de euro nu își găsește stăpîn, banii vor fi repartizați în proporție egală la categoriile a doua și a treia
Sfîrșitul de săptămînă se transformă, de cîteva luni încoace, într-o adevărată probă de rezistență pentru bolnavii cardiaci și nu numai, împătimiți de jocurile de noroc. Miza uriașă – aproape 44 de miliarde de lei – dă frisoane nu numai celor care joacă la loto, și ci persoanelor care care pînă acum nu au completat niciodată un bilet de noroc. Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură să vadă spre cine se va îndrepta cel mai rîvnit și, totodată, cel mai așteptat cîștig din istorie. Ultima tragere la care Loteria Națională a înregistrat un cîștigător la prima categorie a jocului a fost pe 23 februarie anul curent, cînd au fost atribuite aproape 13 miliarde de lei. Banii au fost adunați după jocul din 2 februarie, cînd 53 de miliarde de lei au plecat spre un jucător din Suceava.
În cele 18 săptămîni în care marele premiu a fost ratat, condițiile de joc au fost schimbate în mai multe rînduri: în primă fază procentul din încasări distribuit spre cele trei categorii a fost modificat, iar săptămîna trecută conducerea Loteriei Naționale a decis că, dacă pînă săptămîna viitoare cele șase numere extrase nu vor fi ghicite, cîștigul va fi repartizat în procente egale spre categoriile inferioare.
Și băcăuanii s-au îndreptat săptămîna trecută în număr foarte mare spre agențiilor loto pentru a juca, iar specialiștii se așteaptă ca în acest week-end afluența să fie și mai mare. „Spre deosebire de alte perioade, numărul biletelor jucate la agențiile loto din Bacău este foarte mare, însă valoarea jucată, mică. Este de așteptat ca, atît sîmbătă, cît și duminică, agențiile să fie mai aglomerate decît de obicei”, susțin reprezentanții Filialei Bacău a Loteriei Naționale. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns