Alti trei actionari au chemat in judecata Societatea de Investitii Financiare Moldova din Bacau, intr-un dosar inregistrat la Tribunalul Bacaui. cei trei sint firmele Debrocon, Fimansat si Zorder, care se adauga primului lot de 11 firme, actionari ai SIF Moldova, care au chemat societatea in judecata pentru a se anula hotaririle ultimei adunari generale a actionarilor.
Primii 11 reclamanti in aceasta speta sint Amicosottis, Revan Com Galati, Epsomatic, Lineas Trade, Libron Consulting, Goras Consulting, Cibrosat, Groval Trade, Amattis, Mattera Com si Celule Electrice Bailesti. sI ei au cerut anularea deciziilor luate de Adunarea Generala a Actionarilor din 15 noiembrie, cind actionarul Catalin Chelu a fost revocat din functia de administrator, cu 72,77% din voturile exprimate. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aplicat, in vara acestui an, mai multe sanctiuni si avertismente lui Catalin Chelu, in urma adunarii actionarilor SIF Oltenia, in care el a fost acuzat de concertarea actiunilor pe care le detine, el si alti actionari din sfera sa de influenta. La SIF Moldova, Chelu si firmele sau persoanele care detin actiuni si sint in cercul sau, detin peste 8,5% din actiuni. Preventiv, pentru AGA pe care a tinut-o in noiembrie, conducerea SIF Moldova a suspendat dreptul la vot al celor care detin mai mult de 1% din capitalul social, prag maxim stipulat de lege. O lista a actionarilor din cercul lui Chelu a si fost postata pe saitul societatii. AGA s-a tinut, iar una dintre hotariri a fost iesirea lui Chelu din CA. Omul de afaceri galatean a fost numit, de CA, si presedinte al SIF Moldova, tot in vara anului trecut, dar dupa evenimentele de la SIF Oltenia CNVM nu a aprobat aceasta numire.
SIF Moldova a fost chemata prima data in instanta pentru anularea hotaririlor AGA din noiembrie la sfirsitul anului trecut. Cererea a fost formulata tot de un actionar, respectiv societatea Celule Electrice Bailesti, care se afla tot sub controlul lui Catalin Chelu, ca si celelalte. Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Bacau – sectia comerciala si de contencios administrativ si a avut un prim termen de judecata. Obiectul dosarului este „Cerere de ordonanta presedintiala pentru suspendarea vremelnica a hotaririlor Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor din 15 noiembrie, pina la solutionarea cererii de anulare a acestor hotariri”, asa cum apare si in patru dintre cele sapte dosare deschise, in aceasta cauza, pe rolul Tribunalului din Bacau. (Petru DONE)
Lasă un răspuns