– un scurtcircuit electric a produs pagube insemnate intr-o societate comerciala din comuna Hemeius, iar un hectar de vegetatie uscata s-a facut scrum dupa ce o persoana a pus foc intentionat
Administratorul unei societati comerciale din satul Lilieci, comuna Hemeius, incheie anul cu o paguba insemnata. Pe 16 noiembrie, la ora 21.44, un apel venit prin 112 anunta ca la magazinul lui T.I., in virsta de 50 ani, a izbucnit un incendiu.
Garda de Interventie din cadrul Detasamentului de Pompieri Bacau s-a deplasat la fata locului in vederea stingerii incendiului izbucnit la anexa unui magazin.
„In urma incendiului, care a avut drept cauza probabila un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzator, au ars bunuri alimentare si nealimentare depozitate in anexa, aparate electrocasnice (lada frigorifica, aeroterma) si peretii interiori din lemn”, a precizat lt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau.
Un alt echipaj de pompieri, a intervenit in aceeasi zi la lichidarea unui incendiu care se extindea amenintator pe o suprafata de teren acoperita cu vegetatie uscata.
Interventia a avut loc in comuna Girleni, sat Girlenii de Sus, unde focul se manifesta in focare izolate. Pompierii au stabilit ca incendiul a avut drept cauza probabila folosirea focului deschis in spatii deschise, arzind in final vegetatia de pe aproximativ un hectar de teren.
La stingerea focului si-au dat concursul inclusiv voluntarii din comuna Girleni si angajati ai Ocolului Silvic Fintinele.
Lasă un răspuns