În această dimineață la ora 01:17, pompierii salvatori băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Plopana, sat Străminoasa, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la plante furajere, aflate în proprietatea unui bărbat, în vârstă de 49 ani.
Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, încadrate cu șapte pompieri militari.
La locul evenimentului salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la un depozit de plante furajere amplasat în aer liber în curtea unei gospodării.
Incendiul a fost lichidat la ora 05:00. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars plante furajere.
Lasă un răspuns