Pompierii băcăuani au evacuat 12 persoane, din cauza unui incendiu de la Moinești. Aceasta a fost doar una dintre cele 20 de solicitări primite prin 112.
În intervalul 13-14 decembrie a.c., pompierii băcăuani au răspuns unui număr de 20 solicitări primite pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv nouă astfel de cazuri.
De asemenea, în perioada menționată, salvatorii au intervenit pentru lichidarea a cinci incendii, în patru misiuni pentru asistența persoanelor și au gestionat alte două intervenții în sprijinul comunităților. Printre misiunile semnificative înregistrate în intervalul de referință, amintim:
Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Moinești
În cursul acestei dimineți, 14 decembrie 2023, în jurul orei 04:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Moinești, situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de tipul P+2.
De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă cu echipament specific.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 25 mp, la nivelul unei încăperi, fiind lichidat în limitele găsite.
Din imobil au fost evacuate 12 persoane conștiente, dintre acestea, o singură persoană, proprietarul apartamentului, a fost preluat de ambulanța SMURD cu atac de panică, fiind transportat către unitatea spitalicească.
Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este focul deschis în spații închise (lumânare). (sursa: comunicat ISU Bacău)
Lasă un răspuns