Un incendiu a izbucnit la o casă din comuna Buhoci, sat Dosponești, în cursul zilei de duminică, 28 aprilie. Pompierii militari au fost solicitați să intervină și, de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. „În urma incendiului, a rezultat o victimă, proprietarul locuinței, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și a feței. Aceasta a fost preluată în vederea transportului către unitatea spitalicească, de către ambulanța SAJ”, a transmis ISU Bacău.
Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este utilizarea focului deschis în apropierea scurgerilor de gaze combustibile (metan).
Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă din comuna Răchitoasa
Tot duminică, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Răchitoasa, sat Magazia, în urma unui apel la 112, care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.
Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere, din cadrul Stației de Pompieri Podu Turcului. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregii construcții, pe o suprafață de aproximativ 80 mp.
Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este instalația electrică defectă.
Lasă un răspuns