• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Încep evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-ași a VI-a, în anul școlar 2024-2025

Încep evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-ași a VI-a, în anul școlar 2024-2025

Redactie 12 mai 2025 Lasă un comentariu

LikeShare

Evaluările naționale 2025 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura pe parcursul mai multor zile, în perioada 13-29 mai, potrivit calendarului aprobat prin OME 6595/2024. Primii care intră la testări sunt elevii de clasa a II-a.

Calendar Evaluare Națională 2025 la clasa a II-a:

  • 13 mai: Limbă și comunicare – limba română/limba maternă (scris)
  • 14 mai: Limbă și comunicare – limba română/limba maternă (citit)
  • 15 mai: Matematică și Explorarea mediului
  • 16 mai: Limbă și comunicare – limba română pentru minoritățile naționale (scris și citit)

În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 5.481 elevi de clasa a II-a.

Calendar Evaluare Națională 2025 la clasa a IV-a:

  • 20 mai: Limba și comunicare – limba română/limba pentru minoritățile naționale
  • 21 mai: Matematică și Științe ale naturii
  • 22 mai: Limba și comunicare – Limba maternă

În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 5.161 elevi de clasa a IV-a.

Calendar Evaluare Națională 2025 la clasa a VI-a:

  • 27 mai: Limbă și comunicare – Limba română
  • 28 mai: Matematică și Științe ale naturii
  • 29 mai: Limbă și comunicare – Limba maternă

În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 5.427 elevi de clasa a VI-a.

Testele pentru evaluarea elevilor la finalul claselor a II-a au o durată de 45 de minute, iar cele pentru elevii din clasele a IV-a și a VI-a, de 60 de minute.

Evaluările se fac în timpul orelor de curs, baza unui orar unic, stabilit de către comisia județeană constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, în toate unitățile de învățământ care au în structură învățământ primar/gimnazial, iar sălile în care se susțin aceste testări sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi în timpul desfășurării evaluării.

Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învățătorul/profesorul pentru învățământul primar/gimnazial de la clasă. Corectarea testelor se realizează în termen de maxim 7 zile de la susținerea ultimului test de la clasa respectivă. Ulterior corectării, fiecare părinte/reprezentant legal este invitat la școală să ia la cunoștință rezultatele, în mod individual și privat.

Rezultatele individuale obținute la evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se vor putea echivala în calificative / note și pot fi trecute în catalog.

Aceste evaluări ajută învățătorii/profesorii să identifice eventualele lacune ale elevilor de la clasă.
Rezultatele individuale la Evaluarea Națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt cuprinse în fișele de evaluare și supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic de la fiecare clasă, dar și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, acolo unde acesta se impune, ca instrument fundamental de remediere/consolidare/aprofundare, ce cuprinde informații în vederea orientării și optimizării învățării.

Toate aceste rezultate ale evaluărilor naționale vor fi trecute și în portofoliul educațional al fiecărui elev.

LikeShare

Din categoria: Top Story Etichete: evaluari nationale

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

18GYM deschide în Bacău cel mai mare centru de fitness din Moldova – a 37-a locație din rețea

Spitalul Municipal Onești: singurul din regiune care oferă tratament endoscopic pentru sindromul de tunel carpian

Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile

Încep evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-ași a VI-a, în anul școlar 2024-2025

Echipa feminină de volei a Universității „Vasile Alecsandri din Bacău” a devenit vicecampioană națională universitară

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Andu la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • Ana la Echipa feminină de volei a Universității „Vasile Alecsandri din Bacău” a devenit vicecampioană națională universitară
  • Oana la Spitalul Municipal Onești: singurul din regiune care oferă tratament endoscopic pentru sindromul de tunel carpian
  • Big Brother la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • sefulaexperti la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău