Anunțul a fost făcut de toți cei implicați în acest amplu proiect de infrastructură, în frunte cu primarul Romeo Stavarache, la conferința de presă organizată la Centrul de Afaceri și Expoziții. Constructorul va primi ordinul săptămâna viitoare.
Un nou proiect de infrastructură deosebit de important pentru băcăuani va demara cel mai probabil săptămâna viitoare. „Reabilitare infrastructură urbană, zona I.L. Caragiale – Milcov – intersecție strada Letea din municipiul Bacău” este al doilea proiect ca valoare inițiat de Primăria Bacău pentru rezolvarea problemelor de infrastructură din oraș, după Calea Moinești.
La Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov” a avut loc ieri conferința de presă prin care s-a anunțat demararea lucrărilor, susținută de primarul Romeo Stavarache, Constantin Apostol, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Leonard Pădureanu, manager de proiect, Petru Popa, proiectantul, precum și reprezentanții Primăriei Bacău care vor monitoriza etapele lucrării. A lipsit însă reprezentantul consorțiului de firme care a câștigat licitația, din motive medicale. “Demarăm, cel mai probabil săptămâna viitoare, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură – a declarat primarul Romeo Stavarache. El face parte din seria de șase proiecte care au fost depuse pe Programul Operațional Regional, prin care am dorit să rezolvăm problemele de infrastructură, socială și economică. Reabilitarea acestor străzi face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. La finalizare vom închide centura mică a municipiului Bacău”.
Constantin Apostol a tras un semnal de alarmă asupra respectării tuturor etapelor și verificărilor intermediare, pentru lucrarea care are un termen de finalizare de 12 luni.
Străzi cu totul noi
Primarul Romeo Stavarache a prezentat datele tehnice și ceea ce se va face pe aceste străzi. Se vor realiza peste 3 kilometri de străzi, peste 17.000 metri pătrați de trotuare, cinci stații de autobuz din care două alveole vor fi noi, peste 43.000 de mp de carosabil reabilitat, peste 7.600 mp de parcare cu 223 locuri de parcare, aproape 2.000 metri liniari de rețele cu apă vor fi modernizați, peste 600 metri racorduri de canalizare și se vor înlocui circa 235 stâlpi de iluminat și 259 corpuri de iluminat economice. Proiectul a pornit de la o sumă de 30 milioane de lei la proiectare, și în urma licitației a ajuns la 20 milioane de lei.
Alte date tehnice au fost prezentate de managerul public Leonard Pădureanu. “Sunt câteva elemente definitorii ce țin de tehnologia de lucru – a declarat Pădureanu. Strada Milcov este din dale betonate, care formează acum acele praguri, indiferent cât asfalt se toarnă. Proiectantul a găsit soluția să spargă aceste dale până la o dimensiune de maxim 15 cm, ce vor constitui baza. Apoi se vor face compactarea și asfaltarea. Pe trotuare se vor face canalizații pentru mutarea cablurilor electrice, care vor fi astfel îngropate”.
Lucrările vor avea loc în etape și vor începe din ambele sensuri. “Lucrările se vor face simultan, din ambele capete ale străzilor – a precizat primarul Romeo Stavarache. Probabil vor fi și restricții sau închideri de circulație pe parcursul lucrărilor, mai ales când se va lucra la rețeaua de apă, deoarece aceasta este pe mijlocul drumului. Se va începe cu pasajul Milcov, canalizațiile pentru cabluri, rețelele de apă și canalizare, apoi trotuarele și carosabilul”.
Lasă un răspuns