Este de așteptat ca odată cu răcirea vremii, să crească numărul virozelor respiratorii, ceea ce se va suprapune cu suspiciunile de infectare cu noul coronavirus.
Ministerul Sănătății va derula și anul acesta programul de vaccinare gratuită a anumitor categorii considerate cu risc pentru a face gripă.
Pentru campania de vaccinare din acest an, deja au început să sosească primele doze de vaccinuri antigripale. „Instituția noastră, începând cu această săptămână, va primi de la Ministerul Sănătății o primă tranșă de 9.600 de doze de vaccin gripal.
La nivelul județului Bacău, pentru sezonul 2020-2021, la catagrafia pentru campania de vaccinare antigripală, s-a estimat un necesar de aproximativ 65.000 de doze de vaccin”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bacău.
Numărul dozelor solicitate este în creștere cu o treime față decât anul trecut, când s-au vaccinat 41 de mii de persoane. Doar grupele considerate cu risc vor primi vaccinurile gratuit prin medicii de familie: persoane cu afecțiuni cronice, copiii de la 6 luni la 5 ani, gravidele, medicii, cadrele sanitare și personalul auxiliar, persoanele adulte sau minorii din centrele de ocrotire, personalul care acordă asistență medicală la domiciliu și persoanele cu vârsta peste 65 de ani.
Persoanele care nu se încadrează în aceste criterii s-au trecut deja pe listele de rezervări și de așteptare pentru vaccinurile care vor sosi contracost. Anul trecut, un vaccin a costat circa 50 de lei.
Lasă un răspuns