• din această săptămînă au început pregătirile pentru „crotalierea” porcilor, oilor și vitelor și injectarea cu microcipuri a cabalinelor
Specialiștii de la Direcția Sanitar Veterinare (DSV) au început pregătirile pentru înregistrarea animalelor cu „cercei” și microcipuri, ceea ce înseamnă debutul acțiunii de înregistrare a tuturor animalelor și a proprietarilor acestora. În scurt timp se va trece și la întocmirea tabelelor pe baza căror vor fi obținute microcipurile în cazul cailor, catîrilor și măgarilor și a plăcuțelor de înregistrare pentru porci, vaci oi și capre. „Cerceii” sau plăcuțele de înregistrare care vor fi purtate de porci, vite, oi și capre vor fi distribuite gratuit, urmînd să fie stabilit doar costul pentru microcipurile cabalinelor. De asemenea, s-a stabilit și ce trebuie să conțină pașaportul ovin, porcin sau bovin, adică un cod numeric personal, informații despre descendenții animalului și despre bolile de care a suferit de-a lungul existenței sale. Începînd din anul 2005 nu va mai putea fi vîndut, cumpărat sau sacrificat nici un animal care nu va avea pașaport și cercei. Pentru punerea în aplicare a acestor prevederi se cheltuie de la bugetul de stat aproape trei milioane de euro, la care se adaugă două milioane de euro prin programul Phare.
Amenzile pentru cei care nu vor respecta prevederile legate de înregistrarea animalelor vor fi cuprinse între trei și 50 de milioane de lei. Direcția Sanitar Veterinară (DSV) va fi obligată să-și creeze un sistem computerizat de evidență, care va putea furniza informații în caz de urgență. „În acest fel, fiecare medic veterinar, care trebuie să se doteze cu un computer racordat la Internet, trebuie să opereze pe baza unui cod de acces personal orice modificare intervenită în situația unui animal. Datele nu sînt publice și pot fi accesate doar de către specialiștii noștri”, ne-a declarat medicul veterinar Gheorghe Vlad, șeful Serviciului de Igienă al DSV Bacău.
În ceea ce privește cabalinele, lucrurile sînt puțin mai complicate, întrucît este vorba despre injectarea animalelor din această categorie cu un microcip electronic. În prezent, licitațiile pentru obținerea autorizației de vînzare a microcipurilor sînt pe ultima sută de metri, urmînd ca în cel mult două săptămîni să înceapă operațiunile propriu-zise de injectare a acestora sub pielea cailor, catîrilor și măgarilor. „Licitația se organizează la nivel național pentru că datele pe care le vor conține microcipul trebuie să poată fi citite în orice colț de țară, cu ajutorul unor aparate cu care vom fi dotați noi, la direcție. În principiu, microcipul trebuie să conțină un număr unic la nivel național, precum și date despre animal”, ne-a mai spus Vlad. Distribuirea microcipurilor, precum și a cititoarelor electronice se va face prin intermediul DSV, iar aplicarea cipurilor se va face de către medicii veterinari. Costurile mărcilor de identificare electronică, precum și ale aplicării acestora, vor fi suportate de catre proprietarii cailor, catîrilor și măgarilor. Tocmai aici intervine și partea delicată a acestor măsuri, întrucît sătenii nu se arată dispuși să scoată bani din buzunar pentru un lucru pe care ei nu-l consideră util. „Pe ce să dau bani? Ce-i ăla? Și pentru ce-i trebuie calului meu așa ceva? Vă țineți de glume, sau asta-i tot ceva ce le trece prin cap celor de la București. Să aștepte ei pînă cînd m-oi duce să le cer aparat de ăla de care spun ei. Îmi țin calul în curte și să îndrăznească să-mi intre în bătătură”, s-a arătat decis Ion Catană, un cioban din comuna Buhoci.
Numai că refuzul de a-i lăsă pe medicii veterinari să inspecteze curtea omului costă supărător de mult. „Implementarea acestor sisteme de identificare, sub o formă sau alta, se face pe baza datelor de recensămînt. După aceste liste, fiecare medic veterinar va efectua toate operațiunile necesare înregistrării animalelor. Refuzul de a permite accesul în curte se sancțonează cu amendă de la 20 la 30 de milioane de lei, iar refuzul de înregistrare a animalelor cu crotali sau microcipuri cu amendă de pînă la opt milioane de lei”, a precizat Gheorghe Vlad. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns