O poză cu o mașină a Poliției Locale Bacău parcată ilegal, pe trecerea de pietoni, și un telefon cu o explicație pot fi semnele unei frumoase… anchete. Pentru că polițiștii locali (gardienii publici) nu te iartă când greșești, dar lor își îngăduie orice plăcere ilegală.
În noiembrie 2013, scriam despre cazul unui pensionar amendat de polițiștii locali de două ori pentru aceeași faptă, la distanță de numai 13 minute. Parcase omul pe locul taximetriștilor, ca să intre în farmacie la Piața Sud. La acel moment, Relu Mardare, șeful Poliției Locale Bacău, susținea insolent că poate să dea câte amenzi vrea, chiar și una pe minut, dacă ar fi în stare să scrie atât de repede procesele verbale. Ilegalitatea domnului director era evidentă, dar cine să-i dea peste nas?
Întrebarea pe care mi-am pus-o atunci a fost de ce păzeau doi gardieni cu atâta strășnicie o biată parcare de taxiuri, de la Piața Sud, în loc să caute hoții de buzunare și hoții la cântar din piețe? De ce riscă polițiștii locali ca amenzile să fie anulate de instanțele de judecată, în loc să-și vadă de treburile pentru care sunt plătiți de la bugetul local?
Răspunsul a venit dacă legăm gardienii acelor parcări de întâmplarea de azi, cu parcarea ilegală din fața supermarketului. Reprezentanții Poliției Locale Bacău susțin că erau grăbiți, fuseseră solicitați să intervină într-un caz de furt. Serios? În caz că nu trăim realități paralele, e cineva care, confruntându-se cu niște hoți, ar chema gardienii publici ca să-și rezolve realmente problema?
Supermarketurile trebuie să aibă pază proprie și, când au probleme, cheamă ori forțele private, ori direct poliția-poliție. Doar polițiștii rezolvă cazurile de furt, pentru că hoților li se face dosar penal, iar gardienii publici nu-s cei mai indicați în materie.
Cealaltă față a întrebării e de ce-ar păzi polițiștii locali o parcare de taxiuri și un supermarket? De ce-ar sări ca arși, câtă vreme se plâng că n-au oameni și mașini să-și facă treburile curente, nu pot patrula în parcuri șamd? Răspunsul ar putea fi că, în loc să apeleze la mijloace legale, comercianții „cotizează”. În lipsa mafiei clasice, este posibil ca unii comercianți să plătească taxe de protecție, ca să le fie protejate interesele.
De-aia zic, parcarea ilegală de azi ar putea fi începutul unei frumoase anchete.
gigi a zis
se poate face un sondaj… din 10 bacauani cred ca cel mult 2 stiu numarul de urgenta al politiei locale. asa ca „interventia” , „urgenta” etc… nu prea o crede nimeni….cred ca erau pentru ceva interese personale in zona
Anonim a zis
Capitolul III articolul 12 Legea 155/2010, pe romaneste ca sa intelegi ce vrea sa zica acolo inseamna ca Politia Locala au drept de constatare penala si de intocmire a documentelor in acest sens, documente care ulterior vor fi predate pe baza de proces verbal catre sectia de politie responsabila de zona respectiva impreuna cu infractorul! Inainte sa aberezi cu asemenea stiri documenteazate!Cine nu stie chiar crede ce prostii scri tu aici! A si apropo Salvarea, Pompieri, Jandarmeria, Armata, Politia si Polita Locala cand sunt in misiune pot opri oriunde este prevazut in codul rutier!
Magaoae a zis
In acest caz, de ce nu fac politistii locali dosare penale hotilor din piete, si aici ma refer, asa cum scrie in text, si la vanzatorii cu cantare masluite. Furtul la cantar e tot furt, cate dosare penale au facut stimabilii politisti locali? Traficul de tigari netimbrate de ce nu-l starpesc? Daca au timp sa mearga la hold-upuri, de ce nu patruleaza in parcuri, de ce nu-i prind pe cei care fura capace de canale?
Anonim a zis
Pentru ca nu deschide nimeni gura! Pentru ca va multumiti cu situatia in care traiti! Ati fost vreodata sa faceti vreo reclamatie undeva? NU!! Stati si va plangeti de mila pe net…
Florin+Petrea a zis
Eu consider ca acesti politisti locali nu sunt utili si nici nu au autoritate in fata infractorilor, sunt depasiti pt o asemena misiune. Mai bine se suplimenta cu banii pe care-i consuma aceasta institutia fondurile si numarul jandarmilor care au atributii si pregatire (antrenamente, conditie fizica, statut,lege) pe masura pt pastrarea linistei si ordinii publice.
Sil a zis
cred ca Politia Locala e cea mai penibila institutie a statului, oameni total nepregatiti, chiar nu isi justifica deloc motivul infiintarii, era mai bine sa ramana la stadiul de gardieni publici, degeaba le dai drepturi , daca ei se rezuma tot la stadiul de amendat babute ce vand flori la marginea trotuarului si se tem si sa salute hotii de prin piete.
Sil a zis
Anonim, mai mult ca sigur esti vreun politist comunitar . Politia comunitara are dreptul de a retine infractorul si al predea Politiei, apoi intocmeste un proces verbal, de cand intocmiti dosare penale? ia legea si citeste pana intelegi ce ai de facut
bibi a zis
O INSTITUTIE CARE FUNCTIONEAZA DE POMANA ! DIN TAXELE SI INPOZITELE NOASTRE PLATIM NISTE ANGAJATI AI PRIMARIEI CARE NU-SI FAC TREABA ! ZILNIC II VEDEM IN PIATA CENTRALA ,RAD ,SE BAT PE SPATE CU „MINORITARII TUCIURII”CARE VAND TIGARI SI TELEFOANE FURATE ! SUNT PRIETENI LA CATARAMA CU INFRACTORII !! CUM ESTE PRIMARUL ASA ESTE SI POLITIA LOCALA ,ADICA INEXISTENTA !!
DAN a zis
Citesc si ma minunez!
Intradevar Politia Locala in Romania este o institutie infiintata doar pentru a bifa o cerinta intracomunitara si atat, daca ne uitam putin la statele mebre ale UE vom vedea ca peste tot exista sub o forma sau alta o Politie Locala investita cu drepturi de constatare – sanctionare a contraventiilor si doar de constatare a faptelor penale. Acele Politii Locale in schimb se bucura de niste legi de functionare ce ii confera exact autoritatea de care au nevoie nici mai multa nici mai putina. In Romania Politiile Locale sunt niste batai de joc atat la adresa cetatenilor cat si la adresa celor care lucreaza in cadrul lor, nu poti cere unor oameni rezultate notabile atata timp cat nu le pui la dispozitie niste instrumente juridice pe masura, nu poti cere politistilor locali sa faca munca de politest atata timp cat ei sunt platiti mai prost decat un agent de paza, nu poti cere unui politist local sa se implice in cazuri gen contraband de tigari si mafia pietarilor atata timp cat nu le asiguri prin legea de functionare a institutiei un mechanism de protective. Una peste alta in cazul Politiilor Locale din Romania ca si in multe alte cazuri problema pleaca de la legiuitor care nu are nici un interes sa existe structuri de aparare publica sau cum vreti sa le spuneti bine puse la punct si functionale cu adevarat.
vlad+nebunul a zis
Ana are mere .. Cornel are pere .. Relu Mardare are magazin .. ?! Relu mardare are muschi .. ! Ana si Cornel au facut ruptura musculara .. Urmeaza Relu ???!