La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 16:30, Poliția Municipiului Onești a fost sesizată prin apel la 112 de către un tânăr de 24 de ani din comuna Mănăstirea Cașin, care a raportat un incident grav. Potrivit acestuia, un localnic în vârstă de 46 de ani și-a pierdut viața după ce a suferit o tăietură fatală la nivelul gâtului, provocată de o drujbă.

În urma apelului, o echipă complexă de cercetare, formată dintr-un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, polițiști ai Serviciului Investigații Criminale și ai Secției 3 Poliție Rurală Onești, precum și un specialist criminalist, s-a deplasat la fața locului pentru investigații.
Cercetările preliminare au arătat că incidentul a avut loc în timpul unei activități de tăiere a lemnelor în pădure. Cei doi bărbați s-au întâlnit pe raza satului și au mers împreună să adune lemne. În timpul lucrului, tânărul de 24 de ani ar fi încercat să taie o creangă de copac cu o drujbă. Într-un moment nefericit, lanțul drujbei s-a blocat în lemn, iar bărbatul de 46 de ani s-a aplecat pentru a susține creangă. În acel moment, drujba a ieșit din lemn și i-a provocat acestuia o tăietură fatală la gât.
În urma incidentului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor, investigând totodată și ipoteza uciderii din culpă. În funcție de concluziile probelor administrate, încadrarea juridică a faptei ar putea fi schimbată.
Procurorul de caz a dispus reținerea tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind în prezent încarcerat în Arestul I.P.J. Bacău. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor care au condus la producerea acestui tragic incident.
Lasă un răspuns