Consilierii județeni băcăuani vor aproba luna viitoare datele tehnice și sumele de bani necesare modernizării pistei Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău. „Licitația pentru realizarea aerogării și a parcărilor este în toi – a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău. Sunt depuse două oferte, dar licitația este încă în derulare. În ședința din septembrie se vor aproba indicatorii tehnico-economici ce privesc pista”.
Pentru modernizarea Aeroportului s-a încheiat un parteneriat între CJ și Primăria Bacău, care și-au împărțit totul pe jumătate. Valoarea investiției este de 92,6 milioane de lei, din care construcțiile și montajul însumează 53,3 milioane de lei.
Aeroportul Bacău prelucrează anual peste 400.000 de pasageri.
Lasă un răspuns