Ortensia Racoviță, în lucrarea „Dicționar geografic al județului Bacău”, tipărită la București în anul 1895, după întocmirea raportului Primăriei urbei Bacău și publicarea inscripției de pe frontispiciul clădirii de către episcopul Melchisedec, a găsit de cuviință să scrie că Biserica Precista a fost mănăstire, căreia i-a aparținut moșia Letea. Acesta era cel mai vechi monument din așezarea urbană situată pe cursul inferior al Bistriței, aflat în partea de est a tîrgului, construit în anul 1474 de către Alexandru voievod, fiul lui Ștefan cel Mare. Nicolae Iorga a apreciat, în anul 1904, situația generală a Bacăului și a locului în care se afla monumentul istoric, în felul următor: „Ca și în celelalte ținuturi unde nu mai există o puternică viață țărănească, Bacăul a decăzut. Evreul a rămas. El e sufletul Bacăului, astăzi, un suflet de șiretenie săracă. Ei sînt negustorii, birjarii, hangiii, ospătarii, croitorii, ciobotarii, rotarii și tot ce voiți alta… La capătul unei artere de ghetto, plină de vaiete și duhneli, rămîne în picioare, mai trainică decît lungi șiruri de generații, o biserică pecetluită cu pisaniile ei slovene, către care însă puțini credincioși se mai strecoară, în zilele de slujbă, pe care le serba odată tîrgul întreg”.
Peste patru ani de zile, marele cărturar a revenit asupra importanței așezării de pe Bistrița și a scris despre monumentul băcăuan frumoasele cuvinte: „…iar în tîrgul chiar al Bacăului, odată un centru catolic și o reședință de episcop, fiul lui Ștefan, Alexandru, durează, încă din 1491, o biserică”. Grigore Tăbăcaru, în anul 1932, a notat aprecierea că Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, în apropierea palatului domnesc, a clădit mănăstirea Precista din Bacău.
Arhivele Naționale din Bacău păstrează mărturii dintre cele mai interesante cu privire la pretențiile formulate de anumiți oameni de a fi ctitori ai acestui important monument istoric și acceptate ca atare.
Pomelnicul ctitorilor, întocmit în 1858 de către slujitorii de atunci ai bisericii, a consemnat 81 de persoane în calitate de fondatori ai clădirii. Între aceștia, la loc de cinste se aflau Alexandru cel Bun și doamna sa, precum și Vasile Lupu. Restul era format din fețe bisericești și preotesele acestora, precum și din unele nume sonore, dar mai puțin demne, din Bacău și ținutul apropiat, grupate pe familii. Persoanele arătate cu calitatea de „ctitor”, chiar dacă n-au îndeplinit condițiile de întemeietori ai bisericii, terminată de construit la finele anului 1490 și sfințită la începutul celui următor, de-a lungul jumătății de mileniu și-au adus contribuții mai importante sau mai puțin valoroase la întreținerea așezămîntului, înfrumusețarea acestuia, donarea unor icoane sau altor bunuri de mare preț, existente și astăzi. Numărul mare de persoane care, într-o formă sau alta, menționate sau nu în documente, a avut grija necesară pentru întreținerea și funcționarea bisericii băcăuane, demonstrează opinia favorabilă a lungului șir de generații de români preocupați de bunul mers al lăcașului de închinat și păstrarea valorilor naționale. Biserica Precista a reprezentat, pentru locuitorii Bacăului din trecut o conștiință religioasă
Pretenții nejustificate de ctitor
După terminarea construcției, sfințirea lăcașului și punerea lui la dispoziția credincioșilor orașului, timp de 145 de ani, Biserica Precista din Bacău a funcționat normal în folosul credincioșilor ortodocși, majoritari în localitate. Clădirile alăturate au fost întrebuințate de către slujitori, în folosul propriu și public. Unele relatări, întocmite de anumiți misionari catolici, arată că pe lîngă această instituție ortodoxă funcționa și o școală, condusă de slujitorii bisericii. Școala respectivă nu putea fi decît una eclesiastică. În anul 1641 a avut loc schimbarea situației juridice a celei mai vechi instituții de cult ortodox din județul Bacău.
La 6 martie 1641, Sfatul Domnesc al Moldovei, domnul țării – Vasile Lupu, Mitropolitul Sucevei – Varlaam, episcopul Romanului – Evloghie, Atanasie – episcopul Rădăuților și Gheorghe – episcopul Hușilor, au hotărît trecerea Bisericii Precista din Bacău sub autoritatea Bisericii Trei Ierarhi din Iași, ctitoria domnului Moldovei din acel timp. Vasile Lupu, pentru a justifica măsura adoptată, a hotărît scrierea unui neadevăr în documentul respectiv, deoarece are exprimată ideea zidirii din nou a lăcașului închinat morții Fecioarei Maria de către adevăratul ctitor și ziditor al lăcașului situat la extremitatea de sud a tîrgului Bacău. Documentul a mai precizat că noul lăcaș a fost dotat de pretinsul ziditor cu satele și moșiile Letea (Leate) de la Bacău și Poporul, situat aproape de tîrgul Bacău. Aceasta din urmă avea plantate podgorii, iar pe cursul Bistriței erau instalate mai multe mori. Astfel, opera realizată de Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, a devenit un bun al mănăstirii ieșene.
Biserica Trei Ierarhi avea obligația să trimită și să întrețină la Bacău un preot și un diacon, care să se îngrijească de credincioși și să slujească biserica. Pentru administrarea instituției, a moșiilor, a viilor și a morilor a fost numit un administrator, în terminologia timpului, vechil. Nu se păstrează toate detaliile asupra cauzelor și condițiilor în care Vasile Lupu a hotărît să refacă biserica zidită de Alexandru voievod, care a fost contribuția sa la refacerea construcției. Este sigur că, după aproape 150 de ani de existență și funcționare, războaie și jafuri otomano – tătărești și căzăcești, s-au produs unele stricăciuni. Condițiile impuneau unele reparații și refaceri, ceea ce nu era tot una cu zidirea din nou a lăcașului bisericesc. Unele informații documentare, contemporane pretinsei zidiri „din nou” a bisericii din tîrgul Bacău, aduc precizarea că aceasta și clădirile din jurul ei erau ruinate. Această situație nu impunea, însă, ca biserica să fie „zidită din nou”.
Acțiunea întreprinsă de Vasile Lupu și Sfatul Domnesc, cu aprobarea înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, a avut consecințe negative asupra așezămîntului bisericesc, locuitorilor așezării urbane Bacău, localității Bacău și celor două sate trecute sub autoritate Bisericii Trei Ierarhi din Iași. Documentul elaborat în timpul domniei lui Iliaș Alexandru, la 18 august 1666, a întărit Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași dreptul de stăpînire asupra bisericii domnești de la Bacău și satelor dependente de aceasta, Letea și Poporul, caselor pe care aceasta le poseda în Bacău, așa cum le dăruise cel de-al doilea „ctitor”. De asemenea, preoții, diaconii și țîrcovnicii se numeau conform voinței soborului călugăresc din Iași. Egumenului mănăstirii ieșene îi revenea obligația de a se îngriji de îmbrăcămintea slujitorilor de la Bacău, procurarea cărților de cult și a odoarelor.
Dovezi care infirmă pretențiile lui Vasile Lupu
Aproape concomitent cu acțiunea de reparare a bisericii ctitorite de Alexandru voievod, s-ar mai fi petrecut și o donație către același așezămînt din partea unui boier localnic, sau chiar o susținere mai consistentă la activitatea de reparare și întreținere a lăcașului respectiv. Este vorba despre contribuția adusă de postelnicul Mihai Ciuteaci, care ar fi obținut, pentru faptele sale, dreptul de a-și înmormînta soția, decedată în cursul lunii mai 1636, în interiorul acestei biserici. Despre aceste fapte nu s-a știut nimic pînă la începerea lucrărilor de pardosire a bisericii, efectuate în anul 1887. Reparațiile au fost făcute cu ajutorul financiar al ministerului de resort, iar materialul necesar a fost pus la dispoziție de proprietara moșiei Horgești, Profira Strat. Săpăturile făcute în interiorul bisericii au scos la lumină un strat de piatră, iar dedesubtul acesteia a fost găsită o pardoseală de cărămidă, așezată cu muchia smălțuită în partea superioară. Sub stratul respectiv, în partea sudică, sub fereastra de lîngă ușă, au fost descoperite două pietre funerare, fiecare avînd cîte o inscripție în limba slavonă.
Melchisedec a transcris și a tradus inscripțiile după cum urmează: prima – „Ioan Alexandru voievod, fiul lui Ștefan voievod, domn al țării Moldovei, înfrumuseță acest mormînt … care s-a strămutat la vecinicile lăcașuri în anul 7130 (1622 ); iar cea de a II-a a avut cuprinsul „Acest mormînt «îl» făcu și înfrumuseță jupînul Mihai Ciuteaci, postelnicul jupînesei sale, Maria. A răposat în zilele evlaviosului Vasile voevod, în anul 7144 (1636 / luna mai). Episcopul Melchisedec și parohul de atunci, T. Zota, au interpretat greșit ambele texte, făcînd legătura cu domnia lui ȘtefanTomșa, care ar fi fost proprietarul moșiei Geoseni – Tamași, din care biserica ar fi primit părțile de moșie, numite ulterior Ruși Ciutea și Letea.
Situațiile s-au clarificat definitiv în luna octombrie 1911, cînd Virgil Drăghicescu, delegatul Casei Bisericii, după obținerea aprobării Academiei Române, împreună cu Toma Petrescu, protoereul județului Bacău, Teodor Zota, parohul de aici, au efectuat alte săpături în interiorul clădirii, pentru a descoperi pietrele funerare lăsate sub pardoseală în anul 1890 și mormintele nedesfăcute atunci. Pietrele funerare au fost scoase la suprafață, fotografiate, așezate în pridvorul lăcașului. Au fost cercetate cele două morminte. Lucrările au fost începute la 18 octombrie 1911, iar în cea de a doua zi, Virgil Drăghicescu a raportat Casei Bisericii că a săpat „gropnița domnească” din interiorul Bisericii Precista Bacău, la o adîncime de peste 0,50 m, sub pietrele funerare, unde au fost găsite zidurile în arc ale unui cavou executat în boltă. În interiorul acestuia a descoperit urmele unui coșciug putrezit, făcut din scîndură groasă. Dimensiunile sicriului au fost: lungimea de 0,30 m, iar înălțimea de 0,40 m. În acest loc a descoperit: „la fundul gropniței, mormîntul fiului lui Alexandru voievod, feciorul lui Ștefan cel Mare și Sfînt. Urmele din broderia hainelor, bucățile de stofe și rămășița de gardă de sabie au fost convingătoare pentru stabilirea adevărului. La acestea s-au adăugat și resturile corpului omenesc. Cu aprobarea forului tutelar, Virgil Drăghicescu a continuat cercetările și a stabilit că mormîntul princiar fusese profanat, printr-o săpătură laterală a zidului cavoului, la puțină vreme după înmormîntare.
Astfel, Virgil Drăghicescu a lămurit problemele referitoare la mormîntul celui de-al doilea fiu al lui Alexandru, ceea ce a demonstrat și faptul că fundația bisericii s-a păstrat așa cum a fost realizată de adevăratul ctitor. Inscripția descifrată și tradusă din nou a confirmat adevărul, deoarece avea conținutul: „Io, Alexandru voevod, fiul lui Ștefan voevod, domnul țării Moldovei, înfrumuseță acest mormînt…, care s-a prestăvit spre vecinicile lăcașuri în anul 7002 (1494) luna septembrie 16”. Numele prințului înmormîntat a fost șters, astfel că nu se mai poate afla.
Pretinși ctitori
Virgil Drăghicescu nu a lăsat nelămurite problemele privitoare la inscripția de pe cea de a doua piatră funerară găsită în partea vestică a celei dintîi. Dimensiunile acesteia au fost: 1,37 x 0,57 m. Aceasta a fost împodobită cu ornamentație de tip oriental, specifică epocii în care a domnit Vasile Lupu (un vas cu floare, care avea ramurile și petalele dispuse simetric în dreapta și în stînga). Inscripția a fost transcrisă și tradusă astfel: „Acest mormînt îl făcu și îl împodobi pan Mihai Fotena postelnic domniței Cristina. S-a pristăvit în zilele blagocestivului Io Vasile voevod. Anul 7144 (1636)”.
Datele înscrise pe această piatră mortuară ne obligă să nu-l mai considerăm pe Mihai Ciuteaci în rîndurile ctitorilor acestei biserici, chiar dacă anumiți cercetători i-au stabilit merite și contribuții. Aceleași informații documentare demonstrează funcționarea, fără întrerupere, a clădirii din Bacău, între anii 1494 – 1636, fapt ce infirmă expresia scrisă în documentul datat 6 martie 1641, deoarece nu există informații științifice că aceasta ar fi fost demolată în cei cinci ani de zile. Nu putem exclude o reparația și o îngrijire, dar mai ales dotarea așezămîntului cu două sate și moșii de către Vasile Lupu și Teodosia, doamna acestuia. În schimb, contribuția lui Mihai Fotena nu poate fi apreciată. Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași a fost închinată așezămintelor ortodoxe din Orient. În toată perioada respectivă, călugării greci, susținuți, dar și sprijinitori activi ai puterii otomane, au jefuit valorile bisericești.
La secularizarea averilor mănăstirești, realizată în anul 1863, nu s-au găsit documente, cărți și odoare de valoare. Localul bisericii Precista și anexele erau o paragină sau demolate. Clopotnița și chiliile călugărești, care constituiau un corp aparte, au fost demolate în anul 1838 de către arendașul moșiei Letea, pe care era situată biserica. În cursul anului 1854, arhimandritul Veniamin a hotărît să nu mai respecte construcția realizată în urmă cu patru secole. Acum a fost construit un turn din lemn, în afara bisericii. Tot acum au fost adăugate la vechea clădire un pridvor și al doilea turn, deasupra acestuia. Pardoseala bisericii a fost făcută cu piatră pătrată, așezată peste cărămida smălțuită, care rezistase secolelor. Pictura monumentului a fost realizată în această etapă. Pe peretele interior, lîngă ușă, în partea dreaptă, a fost pictat portretul lui Alexandru cel Bun, considerat încă ctitor, ținînd o biserică pe mîini.
Aceasta a fost ultima mare reparație a bisericii, realizată de către Veniamin arhimandritul și Nilos, de la mănăstirea Esfingmenos de la Muntele Athos. Acești doi greci, autoconsiderați ctitori, și-au imortalizat faptele pe o altă piatră. Cu ajutorul inscripției realizate se autoapreciau fiii „muzelor mărețe”, care au construit „un templu de o frumusețe rară și de o mare admirație, iar opera a ajuns la capăt” în luna august 1854. Anexele adăugate în anul respectiv erau dăunătoare construcției realizate la sfîrșitul secolului al XV-lea. „Opera” acestor călugări greci a fost demolată în anul 1933 cu aprobarea Comisiei Monumentelor Istorice din România.
Veniamin și Nilos, Vasile Lupu și Ciuteaci, ca și Fotena, nu pot fi apreciați ctitori ai bisericii, ci doar ca niște oameni care au avut grijă de construcția realizată la sfîrșitul secolului al XV-lea de către Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, „atletul lui Hristos”, importantul domn al Moldovei, învingătorul românului Matei Corvin, regele Ungariei.
Pentru restabilirea adevărului, nerespectat de-a lungul timpului, prezentăm concluzia scrisă de Virgil Drăghicescu în anul 1911, omul care a lămurit, prin munca depusă, toate afirmațiile făcute fără suport științific privind construcția bisericii: „Ca impresie generală, judecînd după poziția de onoare din dreapta bisericii, după bogăția veșmintelor (tot pămîntul sclipind de nenumărate fire de aur rămase neputrezite) deducem că mormîntul este al unui descendent din Alexandru voevod, acela a cărui piatră de mormînt a fost găsită alăture”. Astfel, au fost scoase din domeniul cercetării istorice ficțiunile cu privire la ctitorii Bisericii Precista – Bacău.
prof. dr. Dumitru Zaharia
Lasă un răspuns